~ Eu, Tu... ~

~ Tu,

Eşti transformarea minţii mele,

Adunătura dorinţelor şi toate revoltele,

Secretele ascunse în cotloanele creierului,

Toate dorurile pierdute ale sufletului.

Eu,

Sunt pentru tine un suflet rătăcitor,

O pasăre care zboară de atâta dor,

O fiinţă liberă care n-a fost aşteptată,

Şi care a venit din ceruri căzând ca picată.

Tu si Eu,

Evoluţia momentelor cu sentimente,

Şi ne găsim în ele în şoapte înfrânte,

Vânturi nimicitoare ce şuieră-n gânduri,

Bărci ancorate pierdute în porturi.

 

Noi,

Suntem ying şi yang-ul vieţii,

Trăim iubirea fără pretenţii,

Suntem două suflete pereche,

Într-o poveste mult mai veche. ~

~ Odine ~

~ Vise uitate ~

~ Am inchis noaptea in palmele deschise,

Cu stralucirea muta a stelelor ce trec prin ochii ei,

Ascultand melodia care-mi evidentiaza pasii.

Chiar nu stiu, nici cuvintele, nici sunetele,

Nu-mi spun nimic despre tovarasul care ma insoteste,

Si care ma tine in mod invizibil de mana.

Aud vocea intunericului si o desenez in contururi arabe,

Simt mirosul de parfum al cautarilor,

Si descopar semnele mileniilor,

Dintre mine si tine, ale noastre.

Printr-o rima perfecta care am ratacit-o,

In pasii mari facuti aleatoriu,

Pe harta comorilor pierdute,

Visand regate, uitate de demult.

Timpul nu se opreste si nu se intoarce,

Dar aduce nostalgie,

Amintiri dragi, printre trecut in prezent

Sentimente ... vise,

Ras din toata inima,

O lacrima de nostalgie!

Dar timpul iti pune in mana o cheie

Si iti cere sa faci usa potrivita pentru ea

Te pune sa construiesti intr-o perioada scurta,

Altfel acea cheie se va evapora.

Trebuie sa inveti sa descifrezi un puzzle neterminat,

O problema matematica cu o ecuatie complicata. ~

~ Odine ~

~ Viata nu e decat... o zi mai lunga! ~

~ Imi imaginez ca speranta e ca un dans

Un dans in ploaie si o umbrela, 
In care furtuna iluiilor ne aduc amintiri 

Amintiri care ne arunca in prapastie
Si ne invaluie in trecut cu dor.

Vin timpuri in care nimeni nu ne mai striga,

Nimeni nu ne mai cheama pe drum,

In care soarele nu mai incalzeste la fel,

Luna e tot mai stinsa,

Si noi devenim uitare.

Si nimeni nu va mai sti cine ai fost

De ce te-a durut inima poate,

De ce ai plans, sau de ce ti-a fost frica,

Si te vei trezi in furtuna fara umbrela sperantei.

Astazi oamenii de stiinta creaza roboti,

Insa nu creaza dragoste,

Ne creaza confort si distractii,

Dar nu ne da si pace in suflet,

Pot crea efecte speciale si filme,

Dar nu pot da viata pierduta inapoi.

Facem prostii in viata,

Ranim, iubim, urat, hulim,

Si pierdem timp spunand ca si maine e o zi,

Insa la sfarsitul ei vom realiza

Ca viata nu a fost decat... o zi mai lunga! ~ (dedicat unui bun prieten pe care l-am pierdut, Iulian)

~ Odine ~

~ Dă-mi mie ale tale păcate ~

~ Dă-mi mie ale tale păcate,

Să le sting aici pe pământ,

Şi-o să le duc până la moarte,

Ca pe canonul cel drag şi sfânt.

Dă-mi mie ale tale păcate,

Căci eu am putere ca să le car,

Le-oi duce pe toate cu forţă în spate,

Şi ştiu că nu va fi în zadar.

Dă-mi mie să îţi duc minciuna,

Pe care-ai rostit-o în mii de urechi,

Dă-mi mie toată ranchiuna,

De la iubirile tale mai vechi.

Dă-mi mie păcatele ce le-ai comis,

Rupând căsătorii jurate-n altar,

Aruncă în mine cu tot ce-ai promis,

Şi-ai încălcat lăsând în spate amar.

Dă-mi să sting lacrimile de tine lăsate,

În ochii femeilor ce le-ai iubit,

Dă-mi să lipesc inimile lor brăzdate,

De suferinţele, ce le-au zdrobit.

Dă-mi mie ale tale păcate,

Să rămâi cum la naştere erai,

Pe toate dă-mi-le mie, pe toate,

Ca tu să păşeşti curat către Rai.

Iar eu voi vedea ce voi face,

Voi duce păcate spre mântuire,

Asta mi-e soarta şi n-o pot desface

Dar ştiu că o trag din prea multă iubire. ~

~ Odine ~

~ Căderea ~

~ M-arunc în gol şi nu îmi pasă,
Dac-o să mor sau să trăiesc,
Căci mă întorc din nou acasă,
Cu aripi noi mă învelesc.

Şi nu mi-e teamă ce-o să fie,

Pentru că ştiu c-am să revin,

În alte vieţi fără trufie,

Şi ne-ncărcate cu venin.

M-arunc în hău şi scriu căderea,

Şi-mi dau drumul chiar de o să doară,

Rupând din mine amintirea,

Şi tot ce-a fost, să las să moară. 

Şi-n locul unde-oi rămânea picată,

Vor creşte flori albe din mine,

Să ştii că am trăit odată,

Şi te-am iubit prea mult, pe tine. 

Pentru asta mi-am cerut căderea,

Să cobor în trup uman pe Pământ,

Să plec din Rai şi să cunosc iubirea,

Dintre un om şi-un înger, în alb veşmânt. ~

~ Odine ~

~ In cautarea ingerului ~

~ Am invatat ca ingerii umani

Invaluie aici visele de aur

Prin sunetele muzicii,

Aducand suflarea lui Dumnezeu

Pentru a atinge cerul.

Am fost, sunt si voi fi,

Brazda pentru profetiile lui

In acest unghi de viata pe termen limitat, 

Pentru ca apoi sa ma intorc acasa,

Sa ma ridic in tacere prin melodiile sterse,

Si mangaiate in mod invariabil,

Transportandu-ma catre alte dimensiuni.

Viata asta nu e decat un miraj,

Un labirint unde te indrepti cu pasii goi,

Prin imagini si dialoguri intre guri strambe,

Ingnorand esenta spiritului.

M-am imbracat in pielea asta

Sa merg cu ea sa cunosc timpul,

Coborand pe pamant sa te caut,

Si m-am trezit in furtuni de nisip,

Lovita cu pietre,

Am atipit in acest univers,

In pielea in care nu mai incap,

Care nu mai are nici inceput nici sfarsit.

Pana in clipa in care timpul va expira,

Si apoi voi adormi in patul urias,

Captusit cu vise, unde nu vor mai exista voci,

Nici cuvinte false, nici florile uitarii.

Va ramane doar un ecou,

Pe o foaie alba,

Ramas pentru vindecarea ranilor,

In noptile cu luna plina,

Iar tu si eu,

Nu vom mai fi nici barbat nici femeie,

Ci doar niste ingeri copii,

Carora cerul le va ura „bine ati venit!”. ~

~ Odine ~

~ Acum... e timpul ~

~ Acesta este timpul prezent

Otravit de lacomia harponului

Ce intra adanc in carnea mea,

Ranita de nelegiuirile celor ce mint.

Acesta este timpul absent,
Contaminat cu cenusa cinismului,

Care biciuie prin praful ipocriziei

Aruncat in ochi cu promisiunile zambetelor false.

Acesta e timpul singuratatii,

Reprezentat de cutitul care taie tulpini,

In goana spre drumul gol plin de iluzie,

Aflat in vidul minciunilor care vor adevaruri.

Acesta e timpul in care penele moarte cad,

Care sterge orice flacara de speranta de zbor,

Si dispare in necunostinta de a atinge imposibilul,

Lasand gustul unei vieti care exista doar in imagini.

Acesta e timpul in care traiesti in uragan,

Si speli resturi de vise pentru hrana sufletului,

Incercand sa scoti ghimpii infipti in stele,

Ce stau cazute in gaurile negre din subsolul Universului. ~

~ Odine ~