~ Vrăjitorul ~

~ Mă rog seara la luna plină

Să îmi aducă în suflet lumină,

Vrăjile să le topească,

Inima s-o liniştească.

Tu, Vrăjitorule ateu

Mi-ai luat inima ca pe trofeu,

Şi-ai hrănit-o cu cuvinte,

Şi cu false jurăminte.

Ochii îmi sunt umezi mereu

Şi mă topesc de dorul greu,

De dorul unui vrăjitor,

Cu multe roluri de actor.

Ai amestecat la poţiuni,

Făcute din promisiuni,

Şi din dorinţe ameţite,

Din pasiuni dezlănţuite.

Toate au fost amestecate

Dar fără pic de sentimente,

Ţie, vrajitorule actor,

Nu ţi-a păsat că o să mor.

În palmă m-ai ţinut ascunsă,

Iar inima de ace pătrunsă,

Şopteai în urechi descântece,

Să mişti fluturii în pântece.

Degeaba mereu m-ai dorit,

Căci niciodată nu m-ai iubit,

Desfă-mă tu de vraja ta

Să pot trăi, să pot uita.

Te rog deschide larg podul palmei

Să mă desfaci de vraja dragostei,

Dar să-mi dai drumul uşor

Să nu mă doară şi să nu mor. ~

~ Odine ~

~ Viata plina de culori ~

     ~ Am fata colorata de la aromele curcubeului. M-am agatat de el si m-am ratacit prin culorile lui. Am gustat din el de parca eram intr-o fabrica de bezele si fiecare culoare avea o aroma. Am vrut sa il savurez pe de-antregul, incat mi-am umplut intregul corp.

      Am atata zahar in sange, inca o sa dau in diabet. Parca am fost spoita peste tot de un pictor orb ce a dat cu o pensula la intamplare. A vrut sa faca din mine o Gioconda, dar nu a reusit decat sa realizeze un amalgam de culori.

      Am dansat pe culorile notelor muzicale, pe tonurile lor cele care te trimit in alta dimensiune si am simtit fiecare sunet altfel, plutind deasupra de tot ce inseamna alb si negru, sau gri. Viata colorata e cea care o simti tu in fiecare sunet care il auzi si cum il transformi tu, intr-o alta melodie, iar ea trebuie sa-ti mangaie sufletul nu sa iti fie o palma.

      Va trebui sa ma spal pana in creier si sa scot fiecare gust al fiecarei culori, sa le asez in compartimente si sa le dau inapoi curcubeului. Ii apartin. Din el se hraneste natura. Cupidon isi va cauta culoarea si daca nu o va gasi, va strica toate iubirile. Eu o stiu cel mai bine.

     Viata e plina de culori, insa niciodata nu trebuie sa te arunci in ele. E necesar sa le iei pe fiecare in parte, altfel iti pui singur streangul in jocul “spanzuratoarea”. Viata e in fiecare zi o alta culoare, o alta simtire, un alt gust. Sa amesteci doua culori va da o nuanta noua, ca o iubire noua, insa deja cand a intervenit a treia si a patra s-a stricat totul.

       Amestecandu-le, nu vei face decat sa nu mai ai nici un gust aparte, ci un dulce-iute-acru-amarui, o nebunie din care papilele tale gustative vor iesi lezate si odata cu ele si creierul. ~

                              ~ Odine ~ 

~ Iubirea mea supremă ~

~ Se scutură copacii-n floare,

Şi-şi lasă în jur culoare,

Cu petale de iubire,

Ce trăiesc în nemurire.

Se scutură copacii-n floare,

Şi aşteaptă cu ardoare,

Ca din florile perfecte,

Să se transforme în fructe.

Se scutură copacii-n floare,

Sufletul mai rău mă doare,

Eu sunt departe, tu eşti departe,

Şi-atâta lume ne desparte.

Se scutură copacii-n floare,

Pe cer cad stele căzătoare,

Iar eu privesc şi îmi doresc,

Lângă tine să mă trezesc.

Se scutură copacii-n floare

Iar inima mea încet moare,

Căci mai e puţin şi vine,

Un an de când am fost la tine.

Se scutură copacii-n floare

Venim să ne pregătim de plecare,

Intrăm pe uşa vieţii prin durere,

Ieşim din ea printr-o tăcere.

Dar nu murim, căci ne vom naşte,

În alţi copaci ce vor cunoaşte,

Primăveri cu înflorire,

Ce vor trăi în nemurire. 

Şi-acolo vom trăi-n iubire

Adânc înfipţi în fericire,

E singura ce e eternă,

Doar ea, iubirea  mea supremă.~

~ Odine ~ 

~ Până la moarte ~

~ De-ai vrea să fi din viaţa mea o parte

Eu te-aş urma până la moarte,

Ţi-aş dărui în fiecare dimineaţă,

Răsăritul soarelui din viaţă.

Te-aş urma cu inima în Rai,

Să-ţi mângâi părul tău bălai,

Oriunde aş veni cu tine chiar şi-n Iad,

Doar să-ţi sărut ochii tăi de jad.

De-ai povesti tot ce te doare

Aş coborâ din curcubeu culoare,

Să-ţi umplu golul ce îl ai în suflet,

Iar faţa ta să fie toată numai zâmbet.

Ţi-aş strânge mâinile împreunate,

Le-aş săruta în fiecare noapte,

Şi-aş mulţumi lui Dumnezeu,

Că te-a ales să fi-n sufletul meu.

Dar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă,

Căci ai ales plecând spre altă şansă,

De mine să te duci tot mai departe,

Când eu pe tine te-aş urma până la moarte. ~

~ Odine ~ 

~ Croitorul ~

            ~ Ai o bucata de panza numita viata, pe care incepi de copil sa ti-o brodezi cu floricele sau figuri indescifrabile, incercand sa faci din ea broderia cea mai frumoasa pe care o vei imbraca pana la moarte, pentru ca ea va fi scrisa pe pielea ta. La un moment dat ai de ales sa urmezi doua cai: in a o darui cuiva sa o croiasca, el devenind croitorul care va taia panza aia sa ti-o potriveasca pe trup, sau sa devii croitorul tau si al celuilalt.

       E trist atunci cand cel ce se crede croitor incepe sa taie din panzele altora, fara ca el sa aibe habar cum sa tina foarfeca in mana si taie anapoda, facand buzunare, ce vor deveni cicatrici pe pielea celui care si-a pus cu incredere trupul in mana.

      Oricat ar incerca celalalt sa mai acopere sau sa peticeasca propria viata nu va arata decat o carpeala de proasta calitate si totul din vina unui croitor, care a folosit centimetrul si foarfeca gresit pe trupul sau dar dupa propriile-i nevoi.

      Venim pe lume nu doar sa ne bucuram ca niste bezmeteci de tot ceea ce e in jur, ci sa ne si asumam ceea ce e langa noi si sa ii purtam de grija. Daca nu suntem siguri ca putem fi capabili sa croim panza cuiva, atunci sa nu punem mana pe foarfeca sa ii taiem din viata, doar pentru ca vrem sa vedem cum ar arata un desen facut in imaginatie, fara a masura de sute de ori si a taia o data.

      Nu poti sa fi croitorul mai multor vieti si sa tai pe jumatate, iar apoi cand ai vazut ca ai gresit masuratoarea, sa pleci in cautarea altei panze, pentru ca nu ai mai fi un croitor ci un manuitor de foarfeca. Iar oamenii nu sunt manechine in vitrina, ei traiesc, au suflet si sufera atunci cand panza vietii lor nu devine altceva decat o carpa in mana croitorului, care dupa ce a fost decupata gresit, ajunge aruncata undeva si folosita drept o zdreanta cu care stergi mizeria.

     Croitorule, foloseste omul ca pe cea mai de pret panza cu care iti vei acoperi inima si viata, masoar-o si croieste-o ca pe panza fara de care nu ai mai putea sa dormi, nu ai mai putea sa te mai simti intreg, pentru ca fara ea ai fi un trup gol si descoperit in fata furtunii. Masoara trupul ala de o mie de ori si taie o data, pentru ca altfel va ajunge doar o textila de care iti vei sterge mana de praf si apoi aruncata.

      Asta te va face cu adevarat un croitor care a modelat o viata, pentru ca ea va fi oglinda ta in fata celor care o vor privi, va fi modelul admirat si care va purta semnatura ta si asa toti vor spune “ cu adevarat, acesta este un mare croitor”. ~

                           ~ Odine ~

~ Începutul unui sfârşit ~

~ Tăcerea furtunii din inima mea

E furioasă la întrebările sufletului,

Că nu vrea să înţeleagă

Că nu mai e cale de întoarcere.

Înger orb în noapte fără stele

Te-ai pierdut în tăcerea visului

Unei iubiri stricate şi însingurate.

Căderea speranţelor, a iluziilor

Se ascund tot mai adânc

În spatele rocilor sălbatice,

Sperând să ajungă la răsăritul soarelui.

Să le încălzească sentimentele,

Să răsară, acolo unde vulturii zboară.

Zboară, zboară tot mai sus

Încântă-mi inima şi ochii

Adu-mi speranţa cu sfânta lumină înger de foc

Să nu mai trăiesc în pământ ca o râmă.

Dau drumul la timp să capete aripi,

Să zboare frânte în bucăţi de clipe,

Acolo unde îl va duce divinul,

Şi să cred, atât, doar să cred,

Că ceea ce va aduce zborul lui,

Vor fi ceasuri în care timpul nu va mai curge,

Ci vor rămâne în mine bucăţi de eternitate.

Mi-am pierdut sentimentele,

În clipa în care am deschis borcanul

Ce ţinea închisă inima mea

Şi am înteles că Paradisul e atât de departe

Şi că unele vise sunt doar amintiri.

Că lumea se întoarce cu susul în jos

Şi se calcă în picioare totul,

Atunci să tragi aer în piept cât mai adânc

Să ţii respiraţia şi să îi dai drumul eliberându-te.

Pentru că va fi începutul unul alt sfârşit. ~

                                     ~ Odine ~

~ Da-mi suflu iubire ~

~ Dă-mi suflu iubire să trăiesc încă o dată

Ce a murit şi mi-e teamă să nu mor şi eu,

Dă-mi aerul care mă-nvie şi moartă

Căci tu îmi eşti viaţa, fără tine nu-s eu.

Şi viaţa şi moarte trăiesc lângă tine,

Şi extraz şi durere mă toarce mereu,

Mi-e sufletul turbat şi plin de suspine,

Eşti Iadul şi Raiul, iubitul meu.

Ştiu să trăiesc în Raiu-ţi alături,

Ştiu şi Iadul în care mă arunci,

Trăiesc din ale tale te iubesc-uri,

Şi îndeplinind ale tale porunci.

Sulfă-mi pe trup aer din plămânii tăi

Să te respire întreaga-mi fiinţă,

Scoate-mă din Iadul plin de văpăi,

Dă-mi aer iubire, adu-mă din nou la viaţă. ~

~ Odine ~