~ Scrisori pentru tine VII ~

     ~ Ce crezi ca se afla dimineata in ochii mei? Roua, sau lacrimi? Sunt umezi pentru ca lacrimile se transforma in roua, cand noaptea e mult prea rece pentru mine. Atunci cand sufletul imi ingheata de dor. Atunci cand are nevoie de patura bratelor tale si nu o gasesc, desi intind mainile peste tot in pat.

      In racoarea noptii ochii mei se umplu de umezeala sufletului, de acolo incep sa rasara stropi de ploaie, care se lasa peste tot chipul meu. Si il spala o noapte intreaga pana cand apar zorile. Si usor, usor fata se usuca cu fiecare raza de lumina, insa ochii mai pastreaza urmele de dor de tine.

      Pe varfurile genelor se sting ultimele picaturi de roua de lacrimi. Pe ele le ucide ultima oara lumina. Le-as pastra insa e cazul sa plece. E cazul ca ochii sa zambeasca asa cum zambeste soarele. El ma incalzeste o zi intreaga, o face in locul tau. Iti tine locul toata ziua si seara si-ar dori sa iti predea stafeta.

      Dar asa va veni iarasi seara. Si iar o sa imi fie frig de tine si iar o sa te caut si atunci ochii mei iarasi vor face lacrimi de roua. Dar intotdeauna roua spala sufletul. Il spala si de dor si de rele. Dar cel mai important, iarta. Asta e darul cel mai de pret care il lasa atunci cand rasar zorile. Iertarea. ~

~ Odine ~

~ Mă-mbracă fluturii ~

~ Mă-mbracă rochia de fluturi,

Acoperindu-mi trupul plin de răni,

Îmi vindecă sufletul –n adâncuri,

De iubirea care fierbe ca lava în vulcani.

În jurul meu sclipesc vioaie,

Micuţe lepidoptere ce se-nvârtesc,

Să-mi acopere sufletul cu straie,

Din rang înalt şi-mpărătesc.

Căci numai cei aleşi de soartă,

Au suflete de fluturi ce se-nalţă,

Iar viaţa doar pe ei îi poartă,

Spre suferinţe care te descalţă.

Şi după ce rănile le vor fi croit,

Se vor desprinde unul câte unul,

Lăsând să se vadă, un trup înoit,

Ce din fluturi l-a născut destinul.

Şi am să încep o altă viaţă,

Din dureri şi fluturi renăscută,

Alte lecţii, alte drumuri o să am în faţă,

Căci din asta este viaţa omului făcută. ~ 

~ Odine ~

~ Nu vă temeţi de un câine ~

~ Dă Doamne să ploaie,

Să curgă siroaie,

Apele să ne spele,

Să ne cureţe de rele.

Să ne dea minte cu carul,

Să alunge tot amarul,

Să ne spele de păcate,

Să lase doar bunătate.

Să învăţăm iubirea pură,

De la cel din bătătură,

De la cel ce nu cuvântă,

Dar are inima mai sfântă.

Să nu ne temem de un câine,

Care se mulţumeşte cu pâine,

Ci de lăcomia omului,

După strălucirea aurului. ~ 

~ Odine ~

~ Dacă n-o să vii ~

~ Poate ieri a fost prea devreme,

Să stingem dorul dintre noi,

Eram prea legaţi de lume

Şi nu ştiam de amândoi.

Poate nu ştiam ce-seamnă,

Compromisul din iubire,

Nu ştiam câte ne-ndeamnă,

Spre deşert şi rătăcire.

Astăzi este timpul nostru,

Chiar în clipa cea de faţă,

Să-i punem iubirii căpăstru,

Pentru noi şi pentru viaţă.

Şi dacă astăzi n-o să vii,

Şi-ai să-ntârzii până mâine,

N-am să fiu să poţi privii,

Inima-mi ce-ţi aparţine.

Iar de mâine ai să apari,

O să fie prea târziu,

Căci am să plec spre alte zări,

Şi-o să te rogi, ca să mai fiu. ~

~ Odine ~

~ Eu, tu si Universul ~

~ Ne scufundă dragostea care ne-o purtăm,

În dansurile lascive ale trupurilor calde,

Ca peştii şi cu apa, ne amestecăm,

Formând din noi şi corali bezmetice arcade.

Şi mii şi mii de bule răsar în jurul nostru,

Căci apa ne aspiră iubirea cea trupească,

Răsucindu-se ca liana, ne pune căpăstru,

Pe buzele fierbinţi, să ne potolească.

Ne atrage spre abisul dement al nebuniei,

Şi nimic pe lângă noi nu ne mai surprinde,

Decât starea albastră a euforiei,

A trupurilor goale ce se iubesc flămânde.

Iar mâinile se-agaţă de trupul celuilalt,

Să se ridice în zbor deasupra de pământ,

Cucerind întreaga lume, cu-al iubirii asalt,

Devenind a ta ibovnică, iar tu al meu amant.

Să mă iubeşti, cum iubesc delfinii marea,

Precum un cântec de iubire ce îşi adoră versul,

Şi ce să conteze-n viaţă să fie îmbrăţişarea,

Dintre noi doi, iubire şi Universul. ~

 ~ Odine ~

~ Scrisori pentru tine VI ~

     ~ Sarmana inima, cat de prostuta esti cateodata. Un muschi care poate controla totul, chiar si mintea batoasa care intotdeauna se crede pe primul loc, dar si pe ea tot pumnul ala mic ce zvacneste in piept o face sa gandeasca altfel. Tot ea trimite fluturasii aia sa gadile fiinta. Si tot ea, poarta cea mai mare povara, asa mica cum este, cicatricea ce va ramane acolo pana in clipa in care va obosi si isi va dori sa isi primeasca linistea eterna.

       Imi pun uneori mana pe partea stanga si te ascult. De multe ori fac liniste pentru ca mi-e teama ca deja ai murit. Insa te aud cum bati in ritmul tau calm, de parca ai vrea sa spui „ma odihnesc” . Dar sunt momentee in care esti asemeni unui vulcan ce vrea sa erupa, sa explodeze din piept, de parca te-ai saturat sa bati nebuna de una singura si vrei sa ai alaturi de tine inca o inima sa iti tina de urat. 

      Mica eroina, asa cum te numesc eu, nu te lasi pana in clipa in care te stingi definitiv, nu te lasi sa spui in felul tau ca iubesti asemenea unui vulcan, un fluviu de sentimente, care trage in drumul sau totul, fara sa se opreasca pana nu ajunge la destinatia finala, dragostea. ~

                                    ~ Odine ~

~ Scrisori pentru tine ~ Partea a V-a ~

       ~ Sufletul meu intotdeauna pentru tine nu a avut usa incuiata. A fost ca o casa fara pereti interiori, doar spatii mari, in care am incercat sa o pastrez cu toate fortele curata si luminata. Tu nu ai avut nevoie niciodata de cheie sa il poti deschide, pentru ca ai avut mereu fraza magica, asa cum a avut Ali baba cand deschidea muntele. Poate pentru altii am fost un munte de nepatruns, sau poate am fost asemeni unui trandafir care era admirat din exterior, insa in clipa in care cineva incerca sa ma rupa, facea cunostinta cu spinii. 

    De fiecare data cand veneai in vizita, in casa sufletului meu ai avut loc sa te desfasori asa cum ai dorit sa o faci. De multe ori ai intrat cu rufele murdare din propria-ti viata si te-am acceptat cu ele cu tot, ajutandu-te sa le cureti. Alteori ai venit cu bocancii murdari, din mocirla altor vieti in care ai calcat si te-am primit cu ei asa cum erau, pentru ca te primeam pe tine. Insa de fiecare data trebuia sa fac curatenie nu numai in sufletul tau ci si al meu, pentru ca acea casa care te adapostea se murdarea odata cu mizeria care o aduceai din afara. Si am facut-o, pentru ca am facut-o pentru tine. Am facut-o nu pentru ca in fata ta nu avea cheie, ci pentru ca tu erai proprietarul casei sufletului meu.

        Dar cred ca e cazul sa incepi sa porti manusi si sa nu il mai murdaresti. Invata sa nu mai calci in locurile murdare. Invata sa nu te mai asezi in paturi in care s-au asezat atatia musafiri. Invata sa iti cureti sufletul odata cu mine si mai invata ceva. Sa nu imi mai rupi florile pe care le cresc cu atata drag pentru tine, pentru ca intr-o zi nu vei mai primi o floare, ci un spin. ~ 

                                ~ Odine ~