~ Eşti puternic ~

~ Eşti puternic, atunci când crezi într-un vis, deşi acesta pare imposibil,

Eşti puternic, atunci când te dăruieşti în întregime unei cauze, chiar şi atunci cei din jurul tău au renunţat.

Eşti puternic atunci când zdrobeşti slabiciunea cu greutatea curajului tău ...

Când te confrunţi cu toate temerile tale în minte şi totuşi îţi găseşti puterea să continui,

Eşti puternic atunci când ţi-ai dori să plângi, dar te încăpăţânezi să zâmbeşti,

Chiar şi în ciuda faptului că simţi o tristeţe fără sfârşit, dar insişti să faci asta pentru a face pe cineva fericit.

Eşti puternic chiar şi atunci când îţi doreşti să zbori, dar simţi pământul sub coaste şi continui să crezi că poţi zbura.

Eşti puternic atunci când ai obosit să porneşti pe un drum pe care ai mai fost şi nu a dus nicăieri, dar crezi în înţelepciunea divină că fapta ta de bine se va întoarce înzecit spre tine...

Tu eşti puternic, atunci când întârzii să ajungi la destinaţie, pentru că alţii te-au oprit să înaintezi, dar continui singur să găseşti drumul...

Eşti puternic, deoarece perseverezi, nu renunţi niciodată,

Te trezeşti în fiecare dimineaţă şi priveşti soarele care te luminează îmtr-o nouă zi din viaţa ta

Şi ştii că Dumnezeu îţi dă încă o şansă, atunci când oamenii îţi întorc spatele, pentru a face ceva bun.

Timpul este atât de scurt şi totul se poate termina cât clipi din ochi, sau poate cât un oftat,

Cu toate acestea, timpul ...  poate fi, mai mult decât ne-am dori să fie, 

Şi te poate face să îţi pierzi sensul când totul se opreşte în inimă, 

O durere gigantică, înfăşurată în nostalgie să îţi invadeze sufletul,

Şi să îţi dai seama că primvara vieţii e atât de plină de flori,

Oricât de mult ar fura din grădina inimii tale cei care credeai că te iubesc,

Care de cele mai multe ori intră şi fură de acolo fără milă, lăsându-te jefuit de sentimente. ~

~ Odine ~

~ Picături de iubire ~ (Poem de dragoste XXVII) ~

~ Te iubesc atât de mult şi atât de profund,
Încât nu îmi permit să mă imaginez fără tine
Şi tot ceea ce am trăit până astăzi
Îndrăznesc să plantez ca seminţe de dragoste.

O grădină de trandafiri îmi decorează sufletul,
Şi sunt rodul iubirii plantate în inimă,

Iubire ce o port şi simt din alte dimensiuni
De când corpul astral s-a întors în corpul fizic.

Nu am nici un plan să mă confrunt cu viaţa asta,
Dacă doar în alte vieţi îmi e menit să fiu cu tine,
Sărută-mi gura lipsită de suflare a corpului neîmbrăţişat

Şi lasă-l să adoarmă în cântecul de leagăn al iubirii.

Mi-a fost prea teamă să revin la acel Paradis,

Şi la cel mai frumos moment din viaţa mea,

Să transpun cele două dimensiuni în realitate,

Atât de mult te iubesc... şi atât de profund.

La rădăcina inimii mele există o substanţă elocventă,

Conţine fidelitate, seducţie, senzaţii, sentimente

Toate se transformă în esenţa pe care o inhalează viaţa,
Însă nu ştiu dacă este condimentul de durere sau fericire.

Pe fondul picăturilor de iubire, voi aluneca

Scurgându-mă pe lângă munţi, deversând iubire,

Şi vreau ca acum să poţi veni să mă înec,

Scufundându-mă în toată ploaia asta de dragoste. ~

~ Odine ~

~ Parfumul iubirii ~ (Poem de dragoste XXVI)

~ Mirosul iubirii tale, parfumul meu de existenţă,

Fără de care nu aş putea zbura

Căci ştiu că nu se va mai naşte un alt parfum.

Chiar de aş aştepta o mie de vieţi.

Voi aştepta pentru totdeauna să zbor spre imposibil,

Ca toate celulele să simtă iaraşi mirosul iubirii,

Căci ele încă impregnate cu esenţa parfumului divin,

Ca şi cum n-ai plecat niciodată, de parcă ar fi prima dată.

Ele recunosc parfumul zâmbetului tău, bucuria inimii,

Mirosul dragostei tale din prima zi în spaţiu şi timp,

Şi caută mereu să simtă senzaţia momentului ca prima dată

Coexistând atemporal între trecut, prezent şi viitor.

Într-o zi voi putea simţi din nou acel miros.

Chiar de va veni vântul şi mi-l va lua din braţe,

Şi voi zbura, cu zbor de fluturi în căutarea lui

Îl voi lua din ghearele vântului, de voi muri inspirându-l.

Şi nimeni şi nimic nu va fi în măsură să ia în această dragoste,

Iar parfumul tău va fi pentru totdeauna "al nostru." 

Fără să ezit, aş lua-o de la capăt să sufăr

Astfel încât să putem zbura din nou împreună o zi.

Dragostea mea nu este universală şi nu are egal

Şi oriunde ai fi,există un sentiment de interconectare,

Ca un fluture ce pleacă în zbor să caute mirosuri dulci,

 Tu simţi mirosul dragostei mele, chimia călătoriei dincolo de timp. ~

~ Odine ~

~ Simte-mă ~ (Poem de dragoste XXV) ~

~ Simte-mă atunci când îmi trimit gândul la tine,

Simte cum mâinile mele te modelează ca o sculptură,

Şi cum cuvintele mele vin ca vântul către tine,

Cum lacrimile mele de dor îţi spală chipul prin ploi.

Simte, căci eu sunt poemul care te conectează la viaţă,

Sunt visul netrăit, încă o noapte şi încă o zi,

Simte cum creionez o bucată din mine pe hârtie,

Cum îmbrăţişez timpul, spre infinit, scriind în tăcere,

Cum durerea nopţii curge prin pieptul meu,

Şi devin cuvânt, poem pentru tine.

Simte când cuvintele mele triste vin în râu spre tine,

  Când lacrmile cad ca o cascadă, în amintire 
 Cum dorul de casă devine dor pierdut în timp ,

Iar această durere nu mai spune nimic, doar se simte,

Se strânge în cuvinte şi se duce în vârful degetelor.

Simte cum scriu deschizându-mi sufletul,

Şi totul devine nimic, un râu de tăcere veşnică,

Pentru că îmi rupe disperarea din suflet în cuvinte,

Cu urlete tăcute de aşteptare pentru tine.

Simte toate astea, ca bucăţi din viaţă care ţi le ofer,

Bucăţi din mine, din rana mea, din sângele meu prin cuvinte,

Simte golul din mâinile mele, dintre braţele mele,

Simte cum mă doare viaţa când tu eşti departe,

Simte cum mă doare dorul, visul visat,

Simte şi îmbrăţişează-mă în umbră,

De la începutul până la sfârşitul timpului.

Simte unde mă aflu cum şi eu simt unde te găseşti,

Pentru că nu distanţa desparte două bătăi de inimă,

Ci împuţinarea iubirii, slăbirea din iubire,

Căci doar diminuarea iubirii, slăbeşte simţirea,

Simte-mă aşa cum şi eu te simt pe tine. ~

~ Odine ~

~ Celei care aşteaptă ~

      ~ Ştiu că greşesc. În fiecare zi, în fiecare ceas. Asta sunt şi dacă mă accepţi aşa cum sunt, nu îmi cere să mă schimb în ce vrei tu, cât timp tu nu faci decât să cauţi alt cer mai albastru şi alte câmpii înflorite.

      Nu aştepta ca atunci când te intorci de acolo să zâmbesc şi să spun că e totul perfect, pentru că nu este. Nu eu am nevoie de schimbare, pentru că mie îmi place cerul aşa cum este, senin sau cateodată înorat, îmi place verdele ăsta care este şi nu vreau să văd altul pentru că aici vreau să îmi aşez viaţa. Pentru că sunt fericită în poiana în care sunt alături de tine, primăvara când e verde, toamna când îşi pierde culoarea şi iarna când totul e acoperit în alb şi îmi place cerul aşa cum este el pentru că se reflectă în ochii tăi.

      Vreau să ajung femeia care va îmbătrâni frumos lângă tine, fără regrete şi fără să aştept să vii mereu după ce ţi-ai pierdut timpul rătăcind pe alte pajişti. Vreau să nu ajung ca atunci când o să îmi văd chipul brăzdat de riduri, să fie riduri de la lacrimile puse de tine şi de faptele tale, ci riduri de la câte zâmbete mi-ai pus pe chip.

      Nu vreau să îmi privesc poza de acum şi să îmi vină să o strâng de gât pe femeia tânără care a fost atât de naivă încât să creadă că a aşteptat degeaba să priveşti cerul alături de ea. Vreau să îmi zâmbesc mie, chipului tânăr şi să mă mândresc pentru alegerea care am făcut-o că nu a fost în zadar.

     Vreau să mă privesc în oglinda vieţii şi să îmi aduc aminte cum împreună am îmbătrânit stând pe prispa casei, privind aceiaşi pajişte plină de flori şi acelaşi răsărit de soare, pe acelaşi cer fără nori şi atunci am să-ţi mulţumesc, că ai făcut ca aceiaşi femeie, din două timpuri diferite să te iubească la fel de mult şi să nu se stingă nici o secundă iubirea din inima ei. ~

 ~ Odine ~ 

~ Am nevoie de tine în visul meu ~ (Poem de dragoste XXIV)

~ Am nevoie de tine iubirea mea, să-mi fii eternitate într-un moment, 

Am nevoie de corpul tau să mă încălzească în visele reci, 

Am nevoie de dragostea ta, să-ţi simt căldura, de îmbrăţişarea ta.

Fără tine, sunt un suflet atât de gol, pierdut, dragostea mea. Mi-e frică, mi-e frig, încălzeşte-mi inima,

Adormi pe pieptul meu, vindecă această rană care plânge după tine.

Am vrut să-ţi spun atât de multe dragostea mea,

Dar mâinile îmi sunt goale de cuvintele care au spuse în vis, În momentul infinit din sufletul meu, în ceaţa timpului.

În visul meu nebun atât de mult te-am iubit,

Te-am iubit în zilele şi nopţile nesfârşite, în somnul pierdut, Te-am iubit în zâmbetul tău, dincolo de eternitate.

Corpul meu s-a rătăcit în braţele tale şi mi-e teamă, dragostea mea,

Mi-e teamă că inima mea va uita să zâmbească în zilele în care nu eşti,

Mi-e teamă că voi deveni nostalgie, tăcere şi durere,

Aşa că lasă-mă să visez şi să mă trezesc lângă tine.

Şi atunci, doar în ziua aia de azi, voi rupe poeziile visate în

vânt, 

Doar în ziua aia de azi, îmi voi pierde luciditatea şi voi trăi dimineaţa,

Doar în ziua aia de azi voi uita noaptea şi voi trăi momentul, 

Doar în ziua aia de azi, mă voi sui în cer, să las durerea,

Voi închide luna în singurătate şi voi uita totul,

Ca să-mi visez iubirea, să fiu viaţa, femeia care nu îţi va dărui doar trupul,

Ci femeia care îţi va dărui liniştea unei eternităţi. ~

~ Odine ~

~ Lasă-mă ... ~ (Poem de dragoste XXIII)

~ Lasă-mă să visez, lasă-mă să renasc,

Chiar şi după ce voi muri .

Lasă-mă să adorm pe tine, în ochii tai,

Căci ei mă fac să plâng, să plâng pentru tine.

Lasă-mă să te iubesc, sa pot opri lacrima

Să trăiesc visul, chiar şi după ce va muri.

Lasă-mă să cânt, dragostea imposibilă şi infinită în tăcerea mea,

Să plâng dorinţa mea în mine,

Să-mi las corpul abandonat în eternitate,

Să fiu vocea vântului, zorii viselor,

Durerea ş oboseala, viaţa care curge prin venele mele.

Lasă-mă să te îmbrăţişez cu mâinile împreunate

Şi nu am nevoie decât de un zâmbet,

Un sărut şi după aceea voi putea muri.

Lasă-mă să visez că trăiesc

Să-mi visez visul, dragostea.

Lasă-mă să iubesc doar pentru o clipă

Să mă îmbrac în nebunie doar pentru o clipă,

Să fiu un vulcan de pasiune în lumina lunii,

Lasă-mă să fiu tandră, doar pentru o clipă,

Lasă-mă să îţi spun bună dimineaţa

Şi noapte bună, doar pentru o noapte.

Să simt cum îmi strângi mâinile doar pentru o noapte,

Să-ţi strig numele în bătaia vântului doar pentru o noapte.

Lasă-mă să te iubesc fără regrete, să am grijă de tine,

Inima mea să se cutremure odată cu inima ta,

Corpurile noastre să zboare în vânt,

Dezbrăcate de emoţii şi speranţe spre infinit

Lasă-mă să trăiesc rătăcind în visul meu,

În rima mea din poezie, să am clipa mea de eternitate,

Să-mi scriu finalul poemului de primăvară,

Lasă-mă să renasc în dragoste şi-apoi voi putea muri. ~

 ~ Odine ~