~ Bieți părinți ~

~ Timpul nu trece, se scurge,

Printre degete de gheață,

Primind comenzi demiurge

Lasă chipurile-n ceață.

Și le-așterne numai brazde

Peste fața lor cea tristă,

Iar în pletele cascade,

Dă ninsoare peste vârstă.

Și surâsul lor demult,

Ce părea un cântec dulce,

Acum pare tot mai mut,

De durerea ce le-o aduce.

Căci se sting pe zi ce trece

Și privesc cu înfrigurare,

Cum trupul slab e tot mai rece

Și vine timpul de plecare.

Bieți părinți cât ați muncit,

Să vă creșteți pruncii mari,

Acum trunchiu-mbătrânit,

Se slăbește de puteri.

Mai aveți un strop de forță,

Doar de-o sfântă închinare

Și dacă este cu putință,

Să muriți cu lumânare. ~

~ Odine ~

~ Dansez în zbor ~

~ Dansez precum îngerii zboară,

Dansez până imaginea-mi vibrează,

Precum lumânările în timp de noapte

Atunci când furtuna blesteamă pământul.

Tălpile desenează pe podea litere neliniștite,

Iar mâinile mâzgâlesc mișcări inocente în aer,

Colorând lumea indiferentă și ținând visele...

Când se trezește dureros de cealaltă lume.

Corpul ca o eșarfă se lasă bătută de vânt,

Se unduiește în direcția în care îl duce destinul,

Picioarele nu mai calcă tărâna,

De teamă că pe jos sunt inimi căzute.

Ține-mă aerule și dansează-mă liberă,

Ia-mi sufletul și trimite-l cu soarele

Dă-mi aripi de pânză magică

Și înalță-mă la îngeri în Paradis.

Nu mai am chip, am suflet

Nu mai am trup, am doar un halou de lumină,

Nu mai am brațe, am ramuri cu frunze

Nici tâlpi nu mai am, am doar petale.

Și zbor, dansez, zbor.... sus, tot mai sus

Sunt un suflet lichid cu aripi de polen alb,

Nu mai am bătăi de inimă particulare,

Pentru că ea bate odată cu universul,

Sunt nenăscută încă, sunt încă un mugur,

Sunt nenăscută în noua viață dar zbor,

Căci zborul mi-e dans și dansul mi-e viață. ~

~ Odine ~

~ Înger proscris ~

~ Într-o zi am descoperit un înger proscris.

Era ca un copil, acoperit cu halouri albe de aripi,

Ochii ca două migdale strălucitoare

Iar părul arăta de parcă zorile i s-ar fi ivit acolo.

Era ca scos dintr-o icoană,

Cu o frumusețe care îți îngheța sufletul,

Dar era dedicat întunericului,

Ohh cât adora cavernele nopții.

Perfecțiunea fascina, dar îți punea mintea în gardă.

Am încercat să îi citesc gândurile cu mâinile,

Iar cântecul care l-am auzit nu avea litere,

Nici note și nu era din lumea celor vii,

Dar era în căutarea sufletelor pierdute.

” Trebuie să plec” i-am zis

” Drumul tău nu are culoare,

Cutreieră cărări pierdute de prea mult timp,

Vino cu mine și întoarce-te acasă”.

M-a privit cu flacăra din ochi și nu a scos un cuvânt,

Mi-a lăsat cenușa unei inimi arse purtată de vânt.

Am plecat plângând...

Îngerul nu a vrut să se întoarcă acasă,

Era prea prins în căderea lui de tot ce era lumesc.

Durerea a fost mai grea decât blestemul de părinți,

Purtat în vieți viitoare,

Pentru că iubirea pentru un înger, fie el și căzut

Este precum iubirea de Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Îmbrățișează-mă cu dinții și muscă-mă cu brațele ~

~ Dă-mi un sărut fără a mai spune ceva,

Pentru că sărutul tău are alt gust,

Este personalizat, ca al nimănui,

Este chibritul care dă lumină sufletului.

Farul este lumina, este imaginarul, sunt bulgării mei de zăpadă,

Este marea, unde valurile zâmbesc vântului,

Farul meu, ghidul meu în nopțile cu ceață

Lumina care reflectă zâmbetul pe cer.

Taci, pentru că uneori vorbele ard lumina

Dintre buze și rămâne întunericul...

Iar dragostea nu caută întuneric,

Deși în întuneric dragostea se caută

Pipăind fiecare părticică a corpului.

Cine sărută doar pentru a săruta,

Sărută mai puțin decât cel care sărută sărutul

Pentru că sărutul este mai mult decât atât,

Este mut și totuși vrea să vorbească.

Sărută-mă cu versuri,

Dar fără cuvinte și îmbrăcăminte.

Căci numai buzele care duc la contopire, 

Într-o mângâiere abandonată,

Se au fără să se posede,

Se posedă, devorându-se.

Îmbrățișează-mă suav cu dinții,

Și mușcă-mă puternic cu brațele

Pentru toate dățile când am vrut să te sărut...

... și nu am putut... ~

~ Odine ~

~ Dacă nu ai exista, te-aș inventa ~

~ Vreau să te scriu fără să mă gândesc la tine,

Fără să te privesc sau să vorbesc cu tine,

Vreau să te am fără să te  posed,

Să te iubesc fără să te vânez,

Să te susțin fără să te țin,

Să te rup fără să te smulg,

Să îmi datorezi fără să te exploatez,

Să te câștig fără să te provoc,

Să te mângâi fără să te  ating,

Să te întăresc fără să te stresez,

Să te înălț fără să te mișc,

Să te cunosc și să nu te uit,

Să te doresc și să te provoc fără să mă înroșesc 

Să fiu doar a ta singura, 

Dar e nevoie și tu să îmi dai mâna ...

Nu vreau să vrei, doar pentru că eu te iubesc

Ci să mă vrei pentru că e tot ceea ce vrei

Să mă lași să te scriu,

Să te reinventez.

Să te scriu e nevoie de mai mult,

Am nevoie de imaginație,

Dar și ca mâinile tale să vorbească,

Pentru că ele îmi dau dependența.

Pentru a te scrie nu am nevoie de metafore,

Sau de rime în cuvinte,

Am nevoie doar de poemul ochilor tăi

Și de buze să îmi încălzească mintea...

Iar dacă tu nu ai exista,

Te-aș inventa,

Căci fără Yin, Yang ar fi inutil... ~

~ Odine ~

~ Gânduri din noapte ~

~ Dă-mi un sărut și voi fi a ta, dă-mi mai multe și te voi face al meu. ~

~ Întotdeauna imaginația este capabilă să meargă mai departe decât tine. ~

~ Vântul încearcă să se ascundă, dar nu poate să mintă ploaia... ~

 ~ Cuvintele te pot dezbracă, fără să îți atingă hainele. ~

~ La un moment dat dependența de vise, devine un coșmar... ~

~ A zbura nu înseamnă întotdeauna a ridica picioarele de pe pământ... ~   

~ O inimă este ca o brichetă. Dacă arde cu flacără mare, gazul se consumă. O poți reîncărca, dar nu uita că e nevoie și de piatră să îi dea scânteia. ~

~ De obicei cel care e puternic precum fierul, se dovedește a avea o inimă de lemn. ~

~ Uneori săruți o broască nu pentru a o transforma în prinț, ci pentru a face o broască fericită. ~

~ În viață, nu toate piesele se potrivesc ... ~

~ Dragostea e un foc ce arde... ~

~ Dragostea e un foc ce arde fără să fie văzut,

O rană care doare, se simte dar nu se vede,

Este o mulțumire nemulțumită,

Este o plimbare singură în noi,

În care suntem prinși fără voință.

Dragostea trece dincolo ... 

De frumusețea și senzualitatea care te fascinează,

Este mai mult decât un corp perfect sau un aspect care seduce. 

Dragostea ia hotărârea în locul tău sau dorința care zguduie corpul,

Pentru că asta e doar chimie. 

Dragostea este mult mai mult decât un pat și picioare strâns legate între ele ... 

Este mersul pe jos în aceeași direcție și mână în mână. 

Treptat te obișnuiești că ești doar o jumătate,

Că jumătate nu îți mai aparține,

Că totul se împarte la patru mâini, patru picioare,

Că acolo unde pleacă două, celelalte două urmează.

Că în fiecare dintre noi,

În dragoste,

În singurătate,

În tine,

În mine,

În apă,

În soare, 

Pe pământ,

În verde, galben, albastru, roșu

În toate este necesar să fie dragoste

Fie în tine, în mine, în noi, în cineva ....

Există foc și dragoste. ~

~ Odine ~