~ Aripa stângă ~

~ Am găsit o pasăre fără o aripă,

Stătea căzută la pământ

Și își cânta un cântec aproape stins

De atâta durere.

Am luat-o-n palme și am mângâiat-o încet

Căci îmi era așa teamă să nu o lovesc mai rău.

Am întrebat cine i-a rupt aripa

Și cu glas suav mi-a zis... ”dragostea”.

Mi-a spus că atât a iubit de mult,

Încât și-a dat aripa din partea stângă,

Pentru cel pe care l-a adorat nespus

Cel care a plecat și a uitat de ea căzută.

Și n-a contat că nu ar mai fi putut zbura

Sau că va rămâne la pământ pe veci,

A contat să-și sacrifice pentru iubire

Cea mai importanta aripa din stânga.

Am luat aripa căzută și acul

Și am început să o cos încet, cu grijă,

Sperând că poate într-o zi va mai putea zbura,

Iar dacă nu va mai simți înaltul cerului,

Măcar va avea bucățica ruptă alături de ea.

Dintr-o dată a început să se miște ușor,

Cu zvâcniri din ce în ce mai dese

Și abia atunci am înțeles că aripa stângă,

Nu era altceva decât inima...

O biată inimă rănită de dragoste.

Poate că nu va mai iubi la fel cum a iubit

Dar va putea trăi frumos și va putea cânta

Cântece despre iubirea cea curată,

Și va fi cea mai frumoasă inimă ruptă,

Căci acolo unde durerea se întâlnește cu iubirea,

Începe rugăciunea către Dumnezeu. ~

~ Odine ~