~ Nu mă tem de iubire,
Mă tem de oamenii care se tem să iubească
Și iubesc oamenii care iubesc dincolo de orice piedică.
Cei ce se tem de iubire nu vor cunoște pacea de după război
Și nici ce surprize îi rezervă ea,
Se tem să plece cu mâna goală în necunoscut,
Dar pierd exact perfecțiunea ei.
Omul care se teme să iubească,
E mai rău decât unul care te-a rănit.
Fără iubire nu mai rămâne nimic,
Ca un om care și-a pierdut credința.
E frica de a lăsa pe cineva să ajungă undeva unde nu a mai
ajuns nimeni,
Teama de a nu pierde identitatea, timpul, capul.
Doar că dragostea adevărată sosește zâmbind, nu țipând, nu
tăcând,
Fără semne de întrebare.
Poate aduce eclipsă în suflet, poate sunt unele virgule
Paragrafe ce trebuiesc completate pe foi albe,
Aduce piele, căldură, îmbrățișare strânsă, sărut pe frunte,
O mână de echilibru care te-ar putea sprijini întotdeauna.
Iubirea este înțelegerea din ochi, acea promisiune
împlinită,
Vocea care nu se bâlbâie, este calmă și care dă siguranță,
Este imposibil să uiți când ai iubit cu adevărat
Iar dacă se termină e imposibil să nu vrei să simți asta din
nou.
Te oprești un timp, te vindeci... nu te temi de iubire
Ci o iei de la capăt să iubești încă o dată. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu