~ Sunt o femeie, sunt o războinică ce rareori cedează.
Sunt liberă să visez, excesiv de emotivă, sensibilă la
emoții,
Dar uneori sunt evazivă, alteori un iceberg,
Însă tot ceea ce fac, fac cu pasiune
Și nu fug de soartă, oricum ar fi ea.
Sunt fiica vântului,
Sunt ca marea, sunt foc,
Îmi trag rădăcinile din libertatea unui cal în galop,
Din crupa timpului, sunt un suflet pelerin,
Iar în lumea asta mă las în voia valurilor.
Alteori sunt precum o barcă de hârtie,
Pierdută în orizont,
Unde cerul se unește cu marea,
Navighez pe ape agitate de furtuni, durere și lacrimi,
Fără vâsle, fără nici un licăr de speranță,
Încerc să ajung la lumina farului ce strălucește în depărtare
Și luminează noaptea din mine ca o Lună.
Dar întotdeauna am un port refugiu,
Care îmi dă îmbrățișarea infinită,
Mă duce în pace, în brațele tale
Și îmi desface piesele sufletului meu,
Ca un curcubeu format din vise și multe culori.
Așa sunt eu, o femeie puternică, cu ochi pătrunzători,
O rebelă de foc, jupuită pe mâini de viață,
Distantă, eterică, care sfidează așteptările de cele mai multe
ori,
Cu buze carmin care zâmbește necunoscuților,
Sau o bărcuță mică de hârtie în voia valurilor,
În căutarea falezei unde să ancoreze. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu