Odine With Love

Odine With Love

marți, 30 aprilie 2013

~ Sunt o femeie ~


~ Nu sunt o păpuşă dragă iubite,
Să apar la braţul tău fără minte,
Să zâmbesc frumos cu privirea senină,
Să dansez cum doreşti ca o balerină.

Nu pot fi modelul perfect pentru tine,
Am suflet şi viaţa şi ţipă în mine,
Iar ochii senini lacrimi să verse,
Să arate tristeţea viselor arse.



Nu sunt de plastic să nu-mi mişc figura
Să spun ce nu-mi place, să nu deschid gura,
Nu pot să aştept într -un colţ pe coridor
Fără să-mi pese că sunt doar de decor.


Nu sunt doar o păpusă iubite,
Sunt o femeie şi nu poate admite,
Să nu aibe dorinţe, păreri şi opinii,
Să-şi ţină ascunşi şi-n lanţ neuronii.

Gândesc, trăiesc, visez şi mă doare,
Să îmi văd rolul de decor pe culoare,
Nu sunt o păpusă să fiu admirată,
Sunt o femeie ce se vrea respectată.


Atât am de zis şi dacă nu-ţi place,
Ieşi pe uşa vieţii şi nu te întoarce,
Dar nu aştepta să-mi tai din zbor,
Să fiu pentru tine, o păpusă în decor. ~

~ Odine ~


luni, 29 aprilie 2013

~ Pictează-mă ~


~ Pictează-mă ca pe acea femeie,
Ce-ar coborâ în Iad ca să te scoată,
Ce-ar îndura mii de războaie,
Fără să ştie de teamă, sau dacă o să poată.



Pictează-mi mâinile ce te-au atins,
Şi te-au mângâiat cu atâta drag
Cele ce în braţe te-au cuprins,
Şi care te aşteaptă încă-n prag.


Pictează-mi zâmbetul care apare,
Atunci când la tine mă gândesc,
Când tu îmi eşti precum un soare,
Şi de dorul tău, eu mă topesc.


Pictează-mi ochii plini de lacrimi,
Ce te privesc atunci când pleci,
Când ieşi grăbit pe uşa lumii,
Iar ei rămân, atât de seci.

Pictează-mi urechile ce vor să audă,
Doar vocea ta  ce le mângâie,
Cea care face trupul să-mi asudă
Iar inima să-mi pâlpâie.

Pictează-mi fruntea sărutată
De ale tale buze calde,
Şi părul de pe umeri ce tresaltă,
Şi curge roşu în cascade.

Pictează-mi privirea blândă,
Aşa cum sunt, plină de vicii,
Căci eu sunt a ta Giocondă
Iar tu eşti, al meu DaVinci. ~
~ Odine ~



duminică, 28 aprilie 2013

~ Mă vei iubi oare? ~

Miroase sufletul din mine,
A flori pierdute în asfinţit,
Culese doar printre suspine,
Din clipa în care m-am rănit.


Iar vântul părul mi-l răsfiră,
Privind în zare spre apus,
Şi sufletul mi se deşiră
De la cuţitul ce m-a străpuns.





L-ai aruncat la nimereală,
În ţintele din jurul tău,
Fără să ţii socoteală,
Că-l vei străpunge, chiar pe-al meu.

Şi ai jurat că n-ai să poţi vreodată,
Să mai răneşti inima care,
Ce vrei alături de a ta să bată,
Şi să-ţi aducă vindecare.

Chiar şi rănită de cuţit în spate
O spun mereu ca pe-o cântare,
Te voi iubi o eternitate,
Dar tu mă vei iubi oare?

Iar dragostea se-mparte toată,
La cel ce mi-a lovit destinul,
Şi chiar de sunt de mulţi dorită,
Eu am ales să fi TU, acel, UNUL. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 27 aprilie 2013

~ Vrăjitorul ~

~ Mă rog seara la luna plină
Să îmi aducă în suflet lumină,
Vrăjile să le topească,
Inima s-o liniştească.

Tu, Vrăjitorule ateu
Mi-ai luat inima ca pe trofeu,
Şi-ai hrănit-o cu cuvinte,
Şi cu false jurăminte.

Ochii îmi sunt umezi mereu
Şi mă topesc de dorul greu,
De dorul unui vrăjitor,
Cu multe roluri de actor.


Ai amestecat la poţiuni,
Făcute din promisiuni,
Şi din dorinţe ameţite,
Din pasiuni dezlănţuite.

Toate au fost amestecate
Dar fără pic de sentimente,
Ţie, vrajitorule actor,
Nu ţi-a păsat că o să mor.


În palmă m-ai ţinut ascunsă,
Iar inima de ace pătrunsă,
Şopteai în urechi descântece,
Să mişti fluturii în pântece.

Degeaba mereu m-ai dorit,
Căci niciodată nu m-ai iubit,
Desfă-mă tu de vraja ta
Să pot trăi, să pot uita.

Te rog deschide larg podul palmei
Să mă desfaci de vraja dragostei,
Dar să-mi dai drumul uşor
Să nu mă doară şi să nu mor. ~
~ Odine ~


vineri, 26 aprilie 2013

~ Viata plina de culori ~


     ~ Am fata colorata de la aromele curcubeului. M-am agatat de el si m-am ratacit prin culorile lui. Am gustat din el de parca eram intr-o fabrica de bezele si fiecare culoare avea o aroma. Am vrut sa il savurez pe de-antregul, incat mi-am umplut intregul corp.
      Am atata zahar in sange, inca o sa dau in diabet. Parca am fost spoita peste tot de un pictor orb ce a dat cu o pensula la intamplare. A vrut sa faca din mine o Gioconda, dar nu a reusit decat sa realizeze un amalgam de culori.

      Am dansat pe culorile notelor muzicale, pe tonurile lor cele care te trimit in alta dimensiune si am simtit fiecare sunet altfel, plutind deasupra de tot ce inseamna alb si negru, sau gri. Viata colorata e cea care o simti tu in fiecare sunet care il auzi si cum il transformi tu, intr-o alta melodie, iar ea trebuie sa-ti mangaie sufletul nu sa iti fie o palma.
      Va trebui sa ma spal pana in creier si sa scot fiecare gust al fiecarei culori, sa le asez in compartimente si sa le dau inapoi curcubeului. Ii apartin. Din el se hraneste natura. Cupidon isi va cauta culoarea si daca nu o va gasi, va strica toate iubirile. Eu o stiu cel mai bine.
     Viata e plina de culori, insa niciodata nu trebuie sa te arunci in ele. E necesar sa le iei pe fiecare in parte, altfel iti pui singur streangul in jocul “spanzuratoarea”. Viata e in fiecare zi o alta culoare, o alta simtire, un alt gust. Sa amesteci doua culori va da o nuanta noua, ca o iubire noua, insa deja cand a intervenit a treia si a patra s-a stricat totul.
       Amestecandu-le, nu vei face decat sa nu mai ai nici un gust aparte, ci un dulce-iute-acru-amarui, o nebunie din care papilele tale gustative vor iesi lezate si odata cu ele si creierul. ~
                              ~ Odine ~ 

joi, 25 aprilie 2013

~ Iubirea mea supremă ~


~ Se scutură copacii-n floare,
Şi-şi lasă în jur culoare,
Cu petale de iubire,
Ce trăiesc în nemurire.

Se scutură copacii-n floare,
Şi aşteaptă cu ardoare,
Ca din florile perfecte,
Să se transforme în fructe.


Se scutură copacii-n floare,
Sufletul mai rău mă doare,
Eu sunt departe, tu eşti departe,
Şi-atâta lume ne desparte.

Se scutură copacii-n floare,
Pe cer cad stele căzătoare,
Iar eu privesc şi îmi doresc,
Lângă tine să mă trezesc.



Se scutură copacii-n floare
Iar inima mea încet moare,
Căci mai e puţin şi vine,
Un an de când am fost la tine.

Se scutură copacii-n floare
Venim să ne pregătim de plecare,
Intrăm pe uşa vieţii prin durere,
Ieşim din ea printr-o tăcere.


Dar nu murim, căci ne vom naşte,
În alţi copaci ce vor cunoaşte,
Primăveri cu înflorire,
Ce vor trăi în nemurire. 



Şi-acolo vom trăi-n iubire
Adânc înfipţi în fericire,
E singura ce e eternă,
Doar ea, iubirea  mea supremă.~
~ Odine ~ 

miercuri, 24 aprilie 2013

~ Până la moarte ~


~ De-ai vrea să fi din viaţa mea o parte
Eu te-aş urma până la moarte,
Ţi-aş dărui în fiecare dimineaţă,
Răsăritul soarelui din viaţă.

Te-aş urma cu inima în Rai,
Să-ţi mângâi părul tău bălai,
Oriunde aş veni cu tine chiar şi-n Iad,
Doar să-ţi sărut ochii tăi de jad.

De-ai povesti tot ce te doare
Aş coborâ din curcubeu culoare,
Să-ţi umplu golul ce îl ai în suflet,
Iar faţa ta să fie toată numai zâmbet.

Ţi-aş strânge mâinile împreunate,
Le-aş săruta în fiecare noapte,
Şi-aş mulţumi lui Dumnezeu,
Că te-a ales să fi-n sufletul meu.

Dar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă,
Căci ai ales plecând spre altă şansă,
De mine să te duci tot mai departe,
Când eu pe tine te-aş urma până la moarte. ~
~ Odine ~