~ Braţul meu ~ ( Poem de dragoste IX) ~

~ Braţul meu rănit ... doare prea mult. 
Şi inima şi plămânii mei ...

Luminozitatea care o aveam,
A dispărut treptat ca un abur, volatil,

Dar a lăsat greutate în corp. 
Încă nu ştiu de ce meu braţul e atât de rănit,
Poate pentru că a transportat o mulţime de vise,
Vise gigantice, grele.
Braţul care transportă prea multe speranţe,
Ca nişte blocuri de cărămidă,
Ce în loc să îl elibereze ca pe o aripă,
L-au rupt sub greutate smulgându-l.

Braţul meu este ca o cravată,
Care îmbrăţişează, liber, puternic,
Cârligul de care te agăţi în cădere
Şi care se toceşte transformându-se in tocul ce scrie, iubirea.

Braţul meu e îngropat în mina cuvântului,

Şi spaţiul care mă desparte de tine,

Ţipând de la tăietura geamului tăcerii,

Rezistă urlând în spatele cuvintelor,

Dar moare încet din lipsa corpului tău.

Îmi tai braţul de la dorinţele ucise,

În speranţa că vor creşte aripi,

Să nu se mai chinuie atât să zboare.

Însă câte zboruri se pot forma cu o singură aripă?

Câte speranţe zadarnice privesc orizontul din depărtare?

Prea multe... infinit de multe. ~ 

~ Odine ~

~ Dacă aş putea ~ (Poem de dragoste VIII) ~

~ Dacă aş putea face să plouă cu flori în viaţa ta 

Dimineaţa mi-ar place sa plouă cu liliac,

După amiază cu hortensii indigo

Şi seara, cerul să fie acoperit cu petale de trandafir.

Dacă aş putea, aş schimba lacrimile, durerea ta,

În briză de bucurie, dulceaţă si farmec 

Dacă aş putea, aş vrea ca soarele să nu se oprească din strălucit 

Să înălzească câmpuri întregi de crini albi.

Dacă aş putea ţi-aş oferi sunete de fluier, în lumina lunii 

Să dau aripi pentru visele tale dulci 

Iar harului drum de stele aurii

Şi să te compar cu infinitatea mării. 

Dacă aş putea, mi-aş dori ca vorbele mele,

Să transceadă dimensiuni, dincolo de universul ăsta,

Şi să plantez seminţe în grădina lui Dumnezeu,

Luminată de iubirea divină, căci doar ea e eternă. ~ 

~ Odine ~

~ Inimă plină de culoare ~ (Poem de dragoste VII) ~

~ Mi-e inima albastră uneori,

De-atâtea amintiri din ceruri,

Cu sentimentele pierdute-n nori,

Şi gânduri către alte doruri.

Mi-e inima aşa de roz cateodată,

Pluteşte precum fluturii în aer,

Dansează cu iubirea amorezată,

Pe sunetele calde cântate de un fluier.

Mi-e inima aşa de verde alteori,

Şi înfrunzeşte ca natura primăvara,

Căci totu-i fraged şi e plin de flori,

Şi nu contează dacă-i ziua sau e seara.

Dar sunt zile când inima e roşie ca focul,

Şi arde şi de dragoste dar şi de dor,

Căci nu îşi mai găseşte nicăierea locul,

S-ar duce-n depărtare ca un veşnic călător.

Din când în când inima mi-e violet,

Primită din iubirea cea divină,

Pătrunde-n gânduri şi în suflet,

Şi-n jurul ei, răspândeşte doar lumină.

Momentul când inima mi-e neagră,

De durerile iubirii stinse în adâncuri,

Mă-mbolneveşte dezamăgirea de pelagră,

Şi să mă vindec nu există-n lume leacuri.

Pe lume e doar un singur tratament,

Pentru inima uscată de atâta durere,

E dragostea curată, cel mai pur sentiment,

Ea vindecă orice boală şi îţi dă putere. ~
~ Odine ~

~ Înălţare ~ (Poem de dragoste VI) ~

~ De m-ai lăsa cât te-aş iubi de mult,

Dacă ai vrea să îmi rămâi alături,

Aş sta nopţi întregi să te ascult,

Te-aş ridica în sus, spre ceruri.

Aş ţine palmele întinse ca două trepte

Să îţi susţină tălpile către urcare,

Şi-apoi le-aş schimba să te aştepte,

Să faci alţi paşi uşori, înspre-nălţare.

Te-aş apuca de mâini ca să te ridic,

Să nu mai şti ce-nseamnă căderea,

Ţi-aş şterge stropii de sudoare pic cu pic

Şi ţi-aş bătători cu trupul meu, cărarea.

Ţi-aş sprijini în palme tâmpla obosită,

Şi-aş mângâia-o ca pe o icoană,

Să nu mai ai faţa atât de împietrită

Şi să rămâi curat, fără de prihană.

Nu m-aş opri până nu te-ai înalţa,

De m-aş preface într-o mână de petale,

Şi m-ai călca mărunt fără a te descălţa,

Iar paşii tăi ar fi urmele fatale. ~

~ Odine ~

~ Te voi iubi ~ (Poem de dragoste V) ~

~ Dragostea mea te va urma

În moduri necunoscute,

Spre căile Infinitului

Fără limite de timp.

Inima mea te va îmbrăţişa

În corpul în care esti acum îmbrăcat

Corpul pământeanului plin de păcate,

Care încearcă să rupă haina mileniilor.

În zâmbetul meu timid te văd 
Printre ochii plini de lacrimi de iubire,

Dincolo de mantaua ce-mi acoperă trupul

Ţinând lumina sufletului să se scurgă afară.

Te păstrez în braţele ce suferă de dorul,

Din cauza dragostei mele

A inimii care e ca o sclavă,

Şi a corpului reflectă sentimentele.

Sufletul meu te va iubi

Pentru că asta e scopul meu pământesc

Ca tu să fii proprietarul inimii mele

Locuind în etern şi cu misiunea de a te iubi,

Până la infinit! ~

~ Odine ~

~ Preţul iubirii ~

~ M-ai ademenit din casa mea din Rai

Amăngindu-mă cu promisiuni lumeşti,

Spuneai că dragoste-o să-mi dai,

Dac-o să uit de cetele cereşti.

Şi mi-ai cerut ca jertfă de iubire,

Să-mi smulg aripile să nu mai ştiu,

C-am fost făcută pentru mântuire

Şi înger decăzut să fiu.

Şi-ai reuşit să-mi aduci dezamăgirea,

Că oamenii nu mai vor ca să iubească,

Ucigând şi îngerii dar şi omenirea,

Pentru un pumn de-arginţi ca să trăiască.

Rămasă fără aripi şi în singurătate,

Printre ale tale crime m-am rătăcit,

N-am mai putut zbura spre eternitate,

Şi am căzut şi am murit.

Acum aştept zăcută pe mormânt,

Să fiu iertată de păcate,

C-am vrut să cunosc iubirea pe pământ,

Să prind aripi şi să zbor spre divinitate. ~

 ~ Odine ~

~ În visele mele ~ (Poem de dragoste IV)

~ Te-am nominalizat în mijlocul visurilor mele 

Am girat pentru tine în singurătatea mea 

Am negociat cu cerul să-ţi dea culoare ochilor,

Şi pământul sa îţi dea putere.

Sunt geloasă pe ochii tăi, care nu văd

Dar mă văd,

Vocea care-mi şopteşte, dar nu se aude,
Sărutul care nu se schimbă niciodată,

Dar e imprimat în mintea mea,

Geloasă pe căldura mâinilor,

Care nu mă ating în invizibil,

Aerul care îl respiri şi tot spaţiul care nu îmi aparţine,

Gelozia ca o boală care doare, doare,

Şi absenţa ta ca un uragan,

Care vrea să  dărâme zidul încrederii.

Iubirea mea ţi-am dăruit,

Durerile mele le-am întins ca aripile pe apă,

Am închis ochii şi am părăsit locul de unde scriu,

Aruncându-mă în mâinile tale, în tăcerea ta.

Tăcere care cântă melodia sufletelor pereche,

Cu versuri, care sunt ca ale noastre,

De mai înainte de veacurile în care trăim.

Dacă aş putea descrie agitaţia din inimă,

Fiecare bucăţică pierdută care vrea să se găsească,

Şi care s-a rătăcit în lumea asta mare.

Orice sentimente cu speranţă,

Fiecare sentiment pe care îl ştiu,

Fiecare sentiment de iubire,

Şi în cele din urmă nu vei avea decât....

Un sentiment care a trecut... şi a rămas

Dragostea. ~ 

~ Odine ~