~ Mi-e inima albastră
uneori,
De-atâtea amintiri din
ceruri,
Cu sentimentele
pierdute-n nori,
Şi gânduri către alte
doruri.
Mi-e inima aşa de roz
cateodată,
Pluteşte precum
fluturii în aer,
Dansează cu iubirea amorezată,
Pe sunetele calde cântate
de un fluier.
Mi-e inima aşa de verde
alteori,
Şi înfrunzeşte ca
natura primăvara,
Căci totu-i fraged şi e
plin de flori,
Şi nu contează dacă-i
ziua sau e seara.
Dar sunt zile când
inima e roşie ca focul,
Şi arde şi de dragoste
dar şi de dor,
Căci nu îşi mai găseşte
nicăierea locul,
S-ar duce-n depărtare
ca un veşnic călător.
Din când în când inima
mi-e violet,
Primită din iubirea cea
divină,
Pătrunde-n gânduri şi
în suflet,
Şi-n jurul ei,
răspândeşte doar lumină.
Momentul când inima mi-e
neagră,
De durerile iubirii
stinse în adâncuri,
Mă-mbolneveşte dezamăgirea
de pelagră,
Şi să mă vindec nu
există-n lume leacuri.
Pe lume e doar un
singur tratament,
Pentru inima uscată de atâta
durere,
E dragostea curată, cel
mai pur sentiment,
Ea vindecă orice boală şi
îţi dă putere. ~
~ Odine ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu