~ De ce tu ? ~

~ De ce te-ai transformat în acel călău care,

A înfipt adânc cuţitul, fără să ştii cât doare,

Şi ai plecat în grabă, nu ai privit în spate,

Unde urla un suflet cu răni înjunghiate?

De ce calci pe cadavre vii şi nu te uiţi în jos,

Că nimeni nu-i mai sus, dar nici nu-i mai prejos,

Că Dumnezeu ne-a lăsat în viaţă ca să ne iubim,

Nu să ne rupem inimile şi-apoi să le zdrobim.

Că nu-i păcat mai mare, decât să juri iubirea,

Şi-apoi să scuipi pe ea şi să-i spurci amintirea,

Să crezi că dragostea are termen de valabilitate

Şi că ceea ce iubeşti astăzi, mâine are finalitate.

Dar nu, dragostea pură nu se termină niciodată,

Ea rămâne-n sufletul ce iubeşte, mereu nealterată,

Şi chiar în suferinţă creşte precum creşte o pâine,

Care e plămădită din iubire şi e hrană pentru mâine. ~

 ~ Odine ~