~ Înălţare ~ (Poem de dragoste VI) ~

~ De m-ai lăsa cât te-aş iubi de mult,

Dacă ai vrea să îmi rămâi alături,

Aş sta nopţi întregi să te ascult,

Te-aş ridica în sus, spre ceruri.

Aş ţine palmele întinse ca două trepte

Să îţi susţină tălpile către urcare,

Şi-apoi le-aş schimba să te aştepte,

Să faci alţi paşi uşori, înspre-nălţare.

Te-aş apuca de mâini ca să te ridic,

Să nu mai şti ce-nseamnă căderea,

Ţi-aş şterge stropii de sudoare pic cu pic

Şi ţi-aş bătători cu trupul meu, cărarea.

Ţi-aş sprijini în palme tâmpla obosită,

Şi-aş mângâia-o ca pe o icoană,

Să nu mai ai faţa atât de împietrită

Şi să rămâi curat, fără de prihană.

Nu m-aş opri până nu te-ai înalţa,

De m-aş preface într-o mână de petale,

Şi m-ai călca mărunt fără a te descălţa,

Iar paşii tăi ar fi urmele fatale. ~

~ Odine ~