~ Bijuterie... ~

~ Te rog să nu mă porți la brațul tău ca un gablonț

Sau o bijuterie de proastă calitate.

Pietrele alea prețioase care sunt bătute

Sunt lacrimile mele de atâția ani

Iar valoarea lor e inestimabilă...

Așa că te rog nu mă pune nici în sertatul,

Cu mărgeluțe înșirate pe ață.

Locul meu e în cutiuța de catifea roșie

Pentru că marginile mele sunt fine,

Deși sunt suficient de puternice,

S-au șlefuit de atâtea lovituri ale vremii

Și nu ar merita să se simtă lovite de colțuri dure.

În cutiuța moale pot sclipi la adevărata mea valoare

Și nu mă atinge praful zilnic,

Sunt în locul pe care îl merit

Și care îmi completează splendoarea.

Locul pe care l-am câștigat cu durere,

După atâtea lovituri de la ciocanul vieții.

Lacrimile ce s-au transformat în pietre prețioase

Nu au ce căuta lângă falsuri care sclipesc greșit,

Iar mâna când mă va purta va trebui să fie curată,

Pentru că eu nu o să o înverzesc de la metalul cu aliaj prost.

Nu o să pot accepta niciodată să fiu însoțită de altă bijuterie,

Pentru că nu am avea cum să ne măsurăm valoarea

Căci voi fi la fel de prețioasă și peste ani și ani de zile,

Cu mine va fi deajuns să fiu doar EU... ca să sclipești. ~

~ Odine ~

~ Vinul... ~

~ Semeni cu vinul.

Licoarea roșiatică ce sclipește

Ce-mi intră în vene și mă vrăjește,

Cu aroma lui parfumată dar puternică

E mult mai adevărat decât tine.

El e cel care nu se lasă niciodată

Fără să mă seducă și să mă ducă,

Și să-mi trezească simțurile adormite.

Îmi duce mințile pe alte culmi,

Mă poartă-ntr-un dans seducător,

Un tango al papilelor gustative,

Împreunate cu sângele ce-i simte esența,

Mă dezbracă de prejudecăți și timiditate,

Și mă face femeie mai femeie, decât toate femeile.

Tăria lui seamănă cu tăria unui bărbat

Atingerea simțurilor  mult mai profundă

Pulsul îmi urcă în puncte înalte,

Și totul te duce-n locuri paradisiatice.

E atât de puternic încât mă slăbește

Mă-nfierbântă din vârfurile degetelor,

Până-n ultimul fir de păr de pe creștet,

Încât fericirea e distanța dintre mine și un fir de sticlă.

Vinul mă îmbată, mai mult decât tine,

El mă face să mă simt reală

Și de cele mai multe ori fericită

Ca un adevărat bărbat,

Tu.... tu m-ai învățat doar să fiu puternică,

              Nu și o femeie fericită. ~

~ Odine ~

~ Da și îngerii au demoni ~

~ Îngerii au și ei îngerii lor

Care le dau putere să meargă mai departe,

La care se roagă uneori,

Și care le sunt în spate să îi călăuzească,

Dar îngerii au și demoni,

Demoni care le usucă sufletul,

Demoni care le știu fiecare slăbiciune,

Fiecare fior, fiecare părticică de suflet

Demoni care cu un singur zâmbet le răstoarnă lumea,

Demoni care îi prind de aripi și îi trântesc de pereți,

Atunci când vor să zboare.

Demoni care atunci când îngerii se roagă,

Ei îi ispitesc cu iubire falsă

Și ei cad, pentru că ei cred în iubire.

Tu ești demonul meu,

Deși mi-aș fi dorit atât de mult să fii înger.

Ești demonul ăla care mă răstoarnă,

Care de fiecare dată când îmi iau elanul să mă înalț,

Mă prinde de aripi și mă întoarce la el,

Pentru că nu ar putea să mă lase să zbor în altă parte.

Demonul care mă vrea doar pentru el,

Deoarece ai nevoie să fii divinizat,

Demon care se lasă pictat în cuvinte,

Pentru că asta îți dă putere,

Puterea de a mă controla,

De a mă subjuga total.

Demonul care îmi arată Raiul

Dar mă trimite în Iad,

Demonul care îmi fură nopțile,

Demonul care știe tot din mine

Și care îmi posedă ființa și mintea.

Da... însă și demonii au îngerii lor

Îngeri de la care își iau hrana de iubire

Pentru că ei nu pot să iubească

Dar au nevoie de ea să zboare,

Căci demonii nu se mai pot înălța

Decât cu inima de înger. ~

~ Odine ~ 

~ Uit...~

~ Uit,

Uit tot,

Tot ceea ce este legat de mine.

Uit să dorm,

Uit să mă trezesc,

Uit să râd,

Uit să vorbesc,

Uit să mănânc,

Uit să beau apă,

Uit să-mi dau buzele cu ruj,

Uit ce-am făcut ieri,

Uit unde îmi pun hainele,

Uit să-mi plătesc facturile,

Uit să îi sun pe cei care trebuie să îi sun,

Uit filtrul de cafea deschis,

Uit fierul de călcat în priză,

Uit ce am zis ieri că fac azi,

Uit inclusiv ceea ce ar trebui să-mi facă bine,

Uit tot ceea ce e în jurul meu,

O să uit până la urmă și adresa unde stau

Și numele și că exist,

Uit tot,

Dar nu uit să te uit pe tine. ~ 

~ Odine ~

~ Car aripi de înger ~

~ Car în spate îngerul căzut

Și sufăr pentru ale sale căderi,

Să mă doară pe mine acut

Pentru urcarea lui în ceruri.

Duc cu mine aripile de înger,

Ce s-au rupt în decadență

Să-i spăl păcatul desfrânării

Prin a mea suferință.

Car în mine suflet de înger,

Să-i pot răscumpăra onoarea,

Mă rog și în soare și în ger

Să-l iau din Iad cu iubirea.

Car în spate aripi de înger căzut

Ce atârnă spânzurat de-al meu suflet mut

Și cu fiecare păcat m-afundă mai mult

În Iadul ce-mi cere jertfa urlând.

Mă cere pe mine pentru eliberare

Al lui suflet din infernul fierbinte

Prin păcatul trupesc ce i-a dat iubire

Iar mie intrarea-n morminte.

Sunt sacrificiu pentru înger căzut

Pentru tine înger ce te-am iubit atât

Îți duc aripile să-ți răscumpăr onoarea

Din patima desfrânării ce ți-a adus căderea. ~

~ Odine ~

~ Complementari ~

~ Tu iubești,

Eu te iubesc,

Tu ești fericit,

Eu nu,

Tu râzi,

Eu plâng,

Tu ai tot,

Eu nimic,

Tu citezi pe alții,

Eu te citez pe tine,

Tu îmi ceri să te învăț

Eu deja am învățat,

Tu ești mijloc de puzzle,

Eu sunt colțul,

Tu mă fumezi pe mine,

Eu nu fumez,

Tu dormi noaptea,

Eu am insomnii,

Tu visezi când dormi,

Eu te scriu când dormi,

Tu ești o flacără,

În mine arde totul stins.

Suntem complementari,

Niciodată în același timp.

Tu cauți marea dragoste,

Eu nu o mai caut,

Tu poate o să o găsești,

Eu nu o voi avea niciodată.

Dar nu o să te mai iubesc,

Nu voi mai plânge și voi fi fericită,

Nu o să te mai învăț și nici nu te voi mai cita,

O să mă apuc de fumat și voi dormi în fiecare seară,

Voi visa fără să te mai scriu.

Poate nu voi găsi marea dragoste,

Dar nu o să îți mai fiu complementară,

Nu voi mai fi prelungirea ta,

Voi deschide larg fereastra,

Voi redefini stigmatul

Și voi redeveni EU. ~

~ Odine ~

~ De ce te scriu? ~

~ Scriu și plâng.

Și iarași scriu și recitesc și plâng.

De ce te scriu?

Oricum, nici nu îți pasă și nici nu citești ce-ți scriu

Și-atunci de ce îți scriu?

Scriu de durere

Și recitesc să-mi retrăiesc durerea

Nu din sadism,

Ci din nevoia de a ierta

Și nu a te ierta pe tine,

Ci a mă ierta pe mine,

Că ți-am dat crezare,

Că ți-am dat putere asupra mea,

Că ți-am pus în mână cheile

Cu care m-ai închis pe dinafară.

Te scriu deși tu nu știi,

Nu știi pentru că nu vrei să știi

Pentru că dacă ai știi...

Cuvintele...

Ți-ar apăsa conștiința,

Te-ar măcina și ți-ai aduce aminte,

Că ai încuiat ușa pe dinafară,

Iar cheile?... Cheile le-ai pierdut,

Demult...

De ce oare te mai scriu?

De ce te-am scris atâta timp?

De ce ți-am vindecat iubitele rănite?

De ce am făcut curat în urma ta,

În viața lor?

De ce-am aerisit camera după ce le-ai alungat?

De ce nici acum nu mă eliberezi?

De ce te-ntorci și mă întorci când încerc să te uit?

De ce mai recitesc,

Să retrăiesc de-atâtea ori iubidu-te mai mult,

Ce simt și scriu și retrăiesc în minte,

Căci până și mintea mi-e dușman

Și când mai uit mi-aduce ea aminte,

Cât te iubesc și iar mă pun și scriu

Și retrăiesc, ce citesc plângând. ~

~ Odine ~

~ Draga mea prietenă ~

    ~ Draga mea prietenă. Scrisoarea asta poate nu o să o citești niciodată, deși mi-aș dori poate pentru ultima oară să te întreb ce înseamnă prietenia pentru tine. De câți ani ne știm noi oare? Și ce ai așteptat de la mine în atâția ani? Să îți dau confortul unei vieți pierdute, spunându-ți minciuni? 

     M-ai cunoscut întotdeauna ca fiind un om direct, care a spus mereu ce a avut în minte fără a te cocoloși cu abureli ieftine, un om care a fost lângă tine chiar și când viața nu-ți era prea roz și când plângeai, dar și când erau toate bune. Îmi spuneai și le spuneai celor din jur că îți sunt cea mai bună prietenă, pentru care ai băga mâna în foc pentru sinceritate și ajutor și căreia îi vei fi alături până la sfârșitul vieții. Și acum te întreb, oare când ai fost omul real, pentru că cel care a fost cu mâna întinsă către tine am fost doar eu? TU.... se pare că te-ai pierdut pe drum și pe un drum pe care l-ai ales.

       Încă îți e teamă să dai ochii cu mine, te ferești pentru că nu ai replică, să îți scuzi comportamentul, sau mai bine zis orgoliul. Orgoliul că ți-am spus adevărul, că nu ai mai putut sta acoperită cu păturica minciunii față de mine. 
      Da draga mea prietenă, pentru că eu așa te-am considerat și încă o mai fac, pentru că valoarea prieteniei pentru mine nu se schimbă. Te-ai vândut mult prea ieftin și îmi pare atât de rău să spun asta, te-ai vândut și m-ai vândut. Eu nu am vrut să te cumpăr niciodată cu bani, am vrut să te am alături cu iubire și prietenie, dar totuși viața încă mă mai surprinde, că banul cumpără și cel mai bun prieten.

    Sper doar ca viața care ai ales-o, să fie cea care să te împlinească, așa cum ți-am zis mereu, dacă îți mai aduci aminte, deși știu că îți aduci aminte, doar că orogliul leonin nu îți va permite să recunoști asta. Eu prefer să rămân același om direct, care ține oamenii alături spunându-le adevărul, ca ei să își vadă greșelile și să și le îndrepte. Nu am nevoie de oameni falși, care să îmi perie hainele, le pot peria și singură.

       De astăzi draga mea prietenă, mâna care ți-a fost întinsă și ai mușcat-o, am retras-o. Am retras-o definitiv și mi-am băgat-o în buzunarul de la piept. Acolo am o inimă mare care știe să iubească oamenii la fel de sinceri ca și mine. Tu o vei baga-o în buzunarul tău, doar că acolo o să dai de bani... da draga mea prietenă, de banii care te-au cumpărat. Care m-au vândut pe mine. ~

~ Odine ~

~ Dincolo de orizont ~

~ Dincolo de orizont

Există oameni care au suferit,

Există multe țipete

Există războaie care ucid.

Dincolo de orizont,

Există oameni care iubesc,

Oameni care înseală,

Oameni care fac alți oameni fericiți,

Alții care dezamăgesc.

Dincolo de orizont

Există bolnavi, nevoiași,

Există o lipsă de pâine,

Oameni care mor de foame.

Dincolo de orizont

Există orașe mari

Și multă nefericire.

Dincolo de orizont

Există oameni care,

Ca mulți alții,

Încă visează

De asta trebuie să existe

Dincolo de orizont, orizont.
~ Odine ~

~ Țigările ~

~ Suntem două țigări

Eu ard de dor,

Tu arzi în alte mâini,

Amândoi ardem,

Degeaba,

Până se va termina focul din noi.

Și-mi ceri să înțeleg,

Că arzi din nevoie

Din nevoia de a avea parte de foc

Și din focul tău mă sting plângâng

Și iarăși ard și iar mă sting,

Și iar m-aprinzi cu dragoste

Și ard de dor,

Iar tu arzi în alte degete fierbinți,

Iar eu mă sting de plâns

Tu arzi mai rău

Și mă usuci și mă aprinzi

Și ard de dor și dragoste plângâng.

Și va trece timp

Și o ardem de tot

Și eu și tu,

Eu de dor,

Tu de amor

Degeaba o să ardem,

Căci se va duce focul din noi. ~

~ Odine ~

~ Dorul doare ~

~ Dorul doare,

Nu se poate explica, dar știu că doare!

E un dor care doare de fiecare dată când apare și de câte ori pleacă.

Este un vid care îți invadează interiorul și ocupă toate locurile existente acolo.

Nu mai există prezență!

Este doar el acolo și ține companie tristeții tale,

Pot fi atâția oameni în jurul tău,

Dar nimeni și nimic nu poate ocupa locul ăla, care este vacant.

Sunt unii care mai înmoaie un pic lipsa,

Cei care poate simt și ei aceiași durere ca a ta,

Sau oameni excesiv de optimiști și încărcați pozitiv.

Dar tot doare, când rămâi tu cu tine.

La naiba și ce doare!

Ți-e dor de hohotele de râs sau de vorbele drăgăstoase,

Ție dor de gesturi timide și vorbe de dragoste,

Ți-e dor de miros, îmbrățișare, de mișcarea gâtului

Ți-e dor dimineața să ți se spună, ”mai stai în pat, încă e devreme”.

Da, dorul doare,

El pune o mie de lacrimi într-o singură inimă,

Până ajunge să cântărească mai mult decât propria ta greutate. ~

~ Odine ~

~ Înconjoară-te cu dragoste! ~

~ Când te gândești că viața e grea ... 

Înconjoară-te cu dragoste! 

Vei observa că totul trece mai ușor.

Când te gândești să renunți...

Înconjoară-te cu dragoste! 

Și vei găsi o mie de motive să mergi mai departe.

Când te simți singur. ..
Înconjoară-te cu dragoste!
Și o prezență simplă va umple lumea ta.
Când tristețea te lovește ...
Înconjoară-te cu dragoste!
Și apoi bucuria te va inunda cu zâmbete.  
Când te simți rău ...
Înconjoară-te cu dragoste! 

Veți vedea cât de puternică este inima ta lovită.

Înconjoară-te cu dragoste în fiecare zi

Și vei avea întotdeauna un motiv puternic de a trăi. 

Viața este prea scurtă

Ceea ce nu faci astăzi mâine poate fi prea târziu.

Folosește timpul pentru tine

Este mult prea prețios să îl umpli de deșeurile altora,

Sau să îți reverși sentimente sincere unor oameni care nu te merită.

Nu uita să iubești și să râzi

Și să te înconjori cu dragoste.... multă!

Dă bună ziua, uită-te în ochii celorlalți și zâmbește,

Va fi un avantaj imens pentru tine și cei care sunt în preajma ta

Deschide-ți inima și mintea,

Fii sincer și umil, este calitatea cea mai de preț,

Îmbrățișează, iubește curat și fără interese meschine,

Trăiește frumos cât timp mai ai pentru asta,

Căci timpul tău este limitat! ~

~ Odine ~

~Două linii paralele ~

~ Plânge cerul

Și e plin de nori

Eu urc spre ei

Iar tu cobori.

Nu ne-ntâlnim

Nici printre stele

Tu ai inima perfectă,

A mea-i între atele.

Suntem pe lume

Două drumuri

Două focuri care ard

Cu alte fumuri.

Două scaune

Spate în spate

Și fiecare privim

În altă parte.

Tu ai cer senin

Și însorit

La mine norii

Parcă acum au înflorit.

Nu ne mai amestecăm

Nici măcar aromele

Suntem două cești

Două cafele.

Tu îți consumi aroma

În patul tău fierbinte

La mine îngheață lacrimi

În celebre diamante.

Suntem două linii

Atât de paralele

Că nici capătul de lume

Nu ne unește extremele.

Iar pe ața vieții atârnați

În bătăi de vânt

Suntem două cârpe

Aici pe pământ. ~

~ Odine ~

~  Între cei doi stâlpi, al nașterii și al morții, suntem niște haine în bătaia vântului, care arată exact ca niște samurai în luptele marțiale. Nu există sânge, dar furtunile care trec prin noi, ne uscă sufletele. ~ 

~ Dragostea mi-a mâncat ~

~ Cum te iubesc, nimeni nu înțelege. 

Nici măcar patul care e obligat să îmi susțină trupul în fiecare noapte.

Nici singurătatea ursuză care se mișcă încet prin camera minții mele.

Cum te iubesc, nici natura nu poate accepta.

Copacii se zbat, râurile curg, vântul bate, norii lacrimează cu stropi

Cum te iubesc, nici oamenii nu pot pricepe

Și mă acuză că sunt înrobită, oarbă și fără de simțuri

Cum te iubesc, nici măcar eu nu pot descrie,

Vocea-mi țipă în șoaptă

Îmi inundă creierii până nu mai pot gândi,

Nu mai sunt eu, nu mai sunt cineva,

Sunt un bob de grâu în pământ în așteptarea încolțirii.

  

Iubirea mi-a mâncat numele, identitatea, imaginea mea,

Iubirea mi-a mâncat certificatul de naștere, originea, adresa mea

Dragostea a mâncat din cărțile, a mâncat toate actele în care mi-am scris numele

Dragostea mi-a mâncat hainele mele, lucrurile, tot

Dragostea a mâncat înălțimea mea, greutatea mea, culoarea ochilor mei și părul

Iubirea mi-a mâncat medicamentele, rețeta medicală, dieta mea,

Dragostea a mâncat de pe raft toate cărțile mele de poezie. 

Dragostea mistuit trusa de farduri, pieptenele, forfecuța de unghii.

Iubirea a mâncat fructul pus pe masă, a băut apa din cupe

Dragostea s-a întors să mănânce documentele în care am 

încercat să îmi rescriu numele,

Dragostea mi-a ros copilaria mea, toate jucăriile care îmi aminteau de ea

Dragostea mi-a mâncat starea mea, orașul meu. 

Dragostea mi-a mâncat acele lucruri pe care eu disperată le-am scris în versuri. 

Dragostea mi-a mâncat pacea și războiul meu,

Ziua și noaptea

Iarna și vara mea

Tăcerea mea, durerea mea de cap, frica mea de moarte și de viață. ~

~ Odine ~

~ Curățenie în suflet ~

       ~ Fă-ți curat în minte. Scutură-te în suflet de praful deșertăciunilor, dezbracă-te de tot ce te chinuie și îți sfâșâie de durere viața și învață să ai grijă de ceea ce reprezinți tu cu adevărat. Mori odată cu tot ceea ce te bagă în pământ, ca apoi să învii și să trăiești în curățenia duhovnicească. Ia-ți crucea și urcă cu ea pe dealul Golgotei, parcurge drumul crucificării sufletești, ca să devii lumină.

       Leapădă-te de trupul de tărână, căci el te duce spre putreziciunea lumească și te îndepărtează de scara către Dumnezeu. Îți smulge cu fiecare păcat pene din aripile cu care ar trebui să zbori spre ceruri și te aruncă în focurile din adâncuri.

       Nu ai nimic greu de făcut decât să ierți, să te împaci cu tine și cu cei care ți-au făcut rău și să iubești. Nu-ți iubi trupul mai presus de suflet, nu îți murdări hainele albe ale sufletului cu sângele păcatului și al răutății. Gândește, iartă și iubește înainte de a face rău. Trupul e tărâna, dar sufletul lumină. Nu stinge lumina lumânării care arde în tine, căci nimic nu o va mai aprinde vreodată. ~

~ Odine ~

~ Dea Domnul să mai fii cândva iubit ~

~ Dea Domnul să mai fii cândva iubit

Aşa profund, aşa continuu cum te-am iubit, 

Atât de sec, precum un mort ce în mormânt

Își ține trupul strâns, de greu pământ.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit,

Nebun și disperat, așa cum te-am iubit,

Pe veșnicie și fără o așteptare

Să te iubească fără drept de mângâiere.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit,

Orbește și muțește. așa cum te-am iubit,

Să nu mai poată fi de nici o mână-atins,

Și focul de la inimă, de nimeni stins.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit,

Cu gelozie și îngăduială, așa cum te-am iubit

Să simtă cum în jar de Iad se zvârcolește,

Iar mintea în neant se prăbușește.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit

Și tu la fel să poți iubi, pân-la jertfit,

Să simți cum viața ta, nu are rost pe lume,

Fără de omul, care ți-e-n suflet perechea ta minune. 

Dea Domnul să mai fii cândva iubit

Ca îngerul din ceruri să cadă pe pământ izbit

Să nu îi pese că porțile din Rai i s-au închis,

Că soarta... îi e să rătăcească prin abis.~ 

~  Odine ~ 

~ Nu știu de unde vin... ~

~ Nu știu de unde vin...

Ce coridoare am străbătut de-a lungul vieților

Sau în ce timpuri am călătorit,

Dar știu că azi sunt un vers pierdut,

Care și-a găsit timpul și spațiul,

Ca o frunză aruncată de vânt în părul tău.

Mai știu de asemenea,

Că ai păstrat marea în ochi,

Când tulbure când transparentă

Exact ca sufletul tău de care atârnă credința mea.

Știu că visele mele se dezbracă de tăceri

Că adevărul trezește dorința de a fi,

De a radia ca un fior nebun

Pe pielea care aduce amintiri ale vieților.

Nu sunt sigură de unde vin...

Sau ce coridoare am străbătut

Pe ce cărări m-a dus destinul,

Sau la poalele cărui munte am odihnit...

Dar știu că acum când ești aproape de mine

Nici un vers nu e destul de mare

Ca zborul visurilor mele

Care se înalță pe acoperișul cerului,

Și pe care locuiesc zile și nopți

Să se oglindească în ape limpezi.

Nu știu de unde vin...

Sau ce lumi am străbătut în veacuri,

Dar știu că acum îmi dezbraci sufletul,

Și în haine îmi împachetez visele,

Că strâng cu gura versuri

Și cu buzele rime albe,

Că fiecare milimetru din mine

Tânjește să îți fie aproape tot timpul,

Chiar și o secundă....

În care să locuiesc cu tine, în inima ta.

Nu știu de unde vin...

Dar știu că ai intrat în mintea mea

Și ai preluat conducerea trupului meu

A vieții mele, care trăiește toate viețile în care am trăit. ~

~ Odine ~