~ Este egoism, dar e dragoste ~

        ~ E egoism, dar este încă dragoste. Este dragoste, dar nu este suficient. Nu vreau să-mi răspunzi la toate întrebările și nici nu vreau să știu de fiecare dată cum a fost ziua ta. Nu vreau să te plângi la mine mereu când ți-e greu, căci nici bucuriile nu le împarți toate cu mine. Nu am nevoie să mergi alături de mine întotdeauna, dar când vreau îmbrățișarea ta, nu vreau să fii ocupat.

        Nu trebuie să te simți vinovat, dar nu mai vreau să am încredere în tine și nici nu îți cer ca tu să ai încredere în mine, în acea parte diabolică ce te-ar putea distruge în clipa următoare. Nu am nevoie să mă consolezi atunci când am nevoie să plâng, ceea ce vreau este să nu mă mai faci să plâng. Vreau să-mi fac planuri de viitor și vreau să faci parte din ele, dar dacă nu vrei, nu vreau nici eu să vorbesc cu tine despre viitorul meu.

        Nu am nevoie să rămân lângă mine plângându-te de viața ta și de cât de nesigur ești pe tine. Vreau să fiu lângă tine alături de poveștile tale, de fericirea ta, de râsul tău. Îmi pasă de tine pentru că te iubesc. Vreau să te iubesc pentru că te iubesc, nu pentru că am nevoie de tine și nici tu nu vreau să ai nevoie de mine.

        Dacă vrei să fii singur, nu face promisiuni. Nu vreau să te mint. Nu vreau să mă mai minți. Deși a trecut atâta timp, m-am obișnuit să respir cu un singur plămân fără tine. Viața merge mai departe și fără tine, chiar dacă pe jumătate, să trăiesc pe jumătate, să simt pe jumătate. Și mi-e dor de viața întreagă, dar nu pot fără tine, însă nici nu mai pot spera în îndreptarea ta.

        E egoism, dar e o stare de prea plin sufletesc. Oricine își poate transforma inima și sufletul într-un cântec frumos, sau într-un zgomot dement. Mi-am simțit de prea multe ori inima în zgomot infernal și sub semnul întrebării, întrebată dar cu nici un răspuns pentru a îi calma emoțiile. Și indiferent de circumstanțe și distanță, acolo în pieptul meu este iubire, dar până atunci, aici sau acolo, orice va fi menit să fie, va fi într-o zi. ~

~ Odine ~

~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii ~

~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii pentru a dormi,

Unul trăiește realitatea sau un altul visează....

Cineva umblă fără țintă pe stradă, sau cineva stă trist într-un colț...

În momentul ăsta un cuplu discută despre locul de muncă,

Sau un altul se sărută sub clar de lună...

În clipa asta cineva se luptă pentru pace, sau altcineva ucide,

Un bătrân spune unui copil ”bine ai venit pe lume”,

Iar un copil își ia rămas bun de la un bătrân...

În acest moment un cuplu face dragoste, sau un altul se desparte,

În clipa asta cineva își vinde trupul,

Iar un altul dă bani pentru a cumpăra medicamente să se însănătoșească...

Acum cineva îmbrățișează de dor și dragoste,

Iar un altul lovește pe cineva din supărare....

În acest moment cineva este îndrăgostit nebunește,

Iar altcineva este abandonat cu mintea pierdută...

În clipa asta cineva trăiește experiența magică a nașterii,

Iar un altul este aluat cu ambulanța și dus spre camera de urgență.

Asta e viața, în același timp se întâmplă ceva bun și ceva trist,

Cineva se trezește să înceapă o nouă viață,

Iar altul îi închide odată pentru totdeauna,

O ușă se deschide, iar una de închide,

Soarele apune și răsare luna,

Se termină noaptea, pentru a începe o nouă zi. ~

~ Odine ~

~ În focul dorului m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre ~

~ Astăzi permiteți-mi să-ți gust pielea cu buzele mele, 

Căci a iubi fără timp, fără măsură e rațiunea mea. 

Permite-mi doar să fac parte din visele tale 

Și între săruturi, îmbrățișări, să le facem realitate.

Am sute de suspine salvate care-ți poartă numele,  

O colecție de parfumuri pe care le cunosc  

Și dorința de a descoperi toate secretele tale,

Bucurându-mă de gustul săruturilor tale

Și îmbătându-mă cu parfumul pielii tale.

Astăzi permite-mi să mor în focul  inimii mele,

Cu mâinile neliniștite care te caută neîncetat,

În timp ce fluturii mei se agață de lumina ochilor tăi.

Setea mea este sărată numai din nectarul buzelor tale,

Iar inima mea e doar o pace dulce, după un război sălbatic.

Ai fost lacrimile mele, zâmbetul meu și bucuria de a doua zi, 

Ai fost iubirea din deșert, pasiunea în agonie  

Și am coborât în flăcările Iadului pentru tine,

Am ars nestinsă în focul dorului nebun

Și m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre.

Astăzi sufletul meu scrie versuri cu aromă,  

Astăzi sufletul meu este plin de tine,  

Unde locuiește tristețea profundă,

Ce se sprijină doar în lumina zorilor.

Inima mea a știut din momentul în care s-a pierdut în mare,

De câte ori buzele au rostit numele tău

Și de câte ori mi s-a rătăcit sufletul într-un oftat.

Ai fost diferit, o furtună, ape agitate,

Cer furios și uneori o durere chinuitoare,

Ai fost cel mai frumos dar dat de viață,

În Iadul ei am fost în flăcări dar și fericită

Și am cunoscut fiecare demon și locul unde s-ar putea odihni. ~

~ Odine ~

~ Trebuie să te confrunți cu cele mai dificile bătălii, ca să te cunoști pe tine însăți ~

      ~ Sunt zile în care te simți ca într-un roller coaster, când jos în hăul prăpastiei, când pe culmea curcubeului, sau când totul pare pus la locul lui, ca o masă frumos aranjată, se întâmplă ceva și în clipa următoare totul se răstoarnă și rămâne numai mizerie și vase sparte.

      Când acest roller coaster se oprește, nici euforia, nici îndrăzneala, nici umbra, nici curajul nu te mai ajută să te arunci în cele mai dificile lupte, golul preia locul în interiorul tău și intervine sentimentul de rău. Abia atunci trebuie să te confrunți pe tine, cu tine însăți.

       Momentul în care ego-ul dispare, îți pui la îndoială propriul caracter, binele și răul devine confuz, iar tu începi să le cauți în mai multe planuri, de care doar te apuci și le lași neterminate, când promisiunile cad și te confrunți cu realitatea dură a ceea ce ai construit până în prezent și care a fost doar o așteptare a ta proprie, care a căzut de peste tot, pentru totdeauna.

       Atunci e necesar să îți impui tăcere, să nu mai vezi nimic și să nu mai ai nevoie să auzi ceva, căci răbdarea și toleranța se diminuează și fiecare zgomot (care de obicei este peste tot), te deranjează. În clipa aia orice te demască, îți dai seama că nici aerul tău nu poate face nimic și totul devine sufocant, orice discurs liber nu se mai potrivește cu gândurile tale pline de prejudecăți și care spre deosebire de alții, numai tu le poți vedea.

       În clipa aia nu te mai învinovăți de nimic, căci probabil te-ai săturat de bâlciul ieftin în care ai intrat poate din curiozitate, sau poate din distracție și ai nevoie să schimbi jocul, să te schimbi pe tine din temelii. Să îți arăți afecțiunea doar celor care îți sunt alături, oricât de mică sau mare ar fi, fără să le ceri ceva la schimb. Celorlalți, să le dai libertatea de a își urma calea care o doresc, fie și departe de tine și atât.

       Eu cred că este mai important ca la sfârșitul zilei, să te pui seara la somn, fără să te tulbure lipsa părerilor de rău și scuzele celor care trebuiau să le facă față de tine, să lași toate acele ”cum ar fi fost, dacă...” și să crezi că oricât de pierduți sunt unii oameni, la un moment dat se vor regăsi, undeva. Fiecare om dă din ceea ce are, iar dacă tu ai făcut mai mult, îl vei primi înapoi pe o altă cale, să nu aștepți să se întoarcă din partea celor ce le-ai dat, căci asta înseamnă că neputința lor e mai mare decât puterea ta de a da.

       Trebuie să te confrunți cu cele mai dificile bătălii, ca să te cunoști pe tine însăți, iar pentru a fi fericit e mult mai bine pentru tine și sufletul tău, decât să fii împovărat de neputințele altora. Să știi că orice s-a întâmplat, tu ți-ai făcut datoria făcând bine, iar vina nu are ce căuta în conștiința ta. Să fii mereu în amintirea altora ca unul care a făcut întotdeauna numai bine, decât unul care atunci când i s-a cerut binele, a plecat. ~

~ Odine ~

~ O femeie nu așteaptă un prinț, ci un om ~

~ Nu-ți mai pierde timpul cu mine,

Eu nu sunt un corp de care ai nevoie câteodată,

Nu sunt o gură ca oricare alta pe care să o săruți.

Nu am nevoie să mă tratezi ca pe toate femeile pe care le agăți

Și nici să-mi mai spui că ele nu înseamnă nimic pe lângă mine.

Eu am nevoie de tine,

De brațele tale calde unde să adorm,

Am nevoie de omul care să-mi dea sfaturi atunci când nu știu ce să fac,

Nu cer altceva și în nici un caz ce nu ai putea da.

Dar atunci când ești cu mine vreau să fii trup și suflet,

Nu numai trup și nici suflet rătăcit aiurea.

Nu-mi da promisiuni false, pentru că mă lasă rece,

Nu-mi pasă cât câștigi și nici unde locuiești.

Dragostea nu are preț, așa că nu te întreba ce ai de câștigat,

Ceea ce vei primi este dragoste douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile pe săptămână,

Dragoste sută la sută,

Dragoste în întregime, infinită,

Fără dată de expirare și fără garanție. 

Nu vrei să te implici? ok

Dar vreau să clarific niște lucruri,

În clipa în care vei părăsi locul, nu mai ai cale de întoarcere.

Știu, nu îți place sinceritatea asta dură,

Dar mă simt obligată să îți spun asta,

Nu mai merg justificările prostești,

M-am obișnuit ca în absența ta să fiu mult mai sigură pe mine.

Se numește maturitate și vei învăța și tu asta, stai liniștit.

Nu ai motive să te simți nici atacat și nici pus la colț,

Pentru că nu îți pune nimeni pistolul la tâmplă,

Dar nici nu vreau să aștept în gară un tren care rătăcește stațiile.

Îmi place să fiu o femeie liberă și fericită,

Iar fericirea este o alegere, nu o închisoare.

Fericirea nu este de a avea nevoie de cineva,

Ci de o împărți alături de cineva.

O femeie nu are nevoie să trăiască în confuzie,

O femeie vrea să-și construiască valorile împreună,

Să respire același aer, să împartă emoții, problemele, traume, vise,

Vrea să trăiască iubirea mai mult decât i s-a spus că se poate,

Pentru că poate să o facă, dacă este motivată.

O femeie vrea un bărbat așa cum este cu defecte cu tot,

Dar vrea ca el să își asume iubirea,

Nu mai așteaptă prințul ăla pe cal alb,

Dar așteaptă cu nerăbdare începutul unui roman de dragoste cu un om,

Căci povestea ei de dragoste nu este cu un prinț, ci un om. ~

 ~ Odine ~

~ În loc să plâng, am început să fumez ~

~ Nu mai plouă. Nici vântul nu mai bate,

Dar nici vremea nu știe ce vrea,

E în curs de hotărâre.

Am nevoie să mă calmez....

Te superi dacă mă duc să fumez o țigară?

În ultimul timp semăn cu coșul unei case care fumegă,

Care arde combustibil pentru a da căldură.

Eu dau combustibil agoniei,

Îi dau tutun, să se calmeze.

Mi-am oprit robinetul de lacrimi,

Pentru că era prea obositor,

Așa că în loc de plâns, am început să fumez.

Fumul este ca o eclipsă pentru demonii minții,

Așa amuțesc brusc și intră în stare de relaxare totală.

Doar o singură apropiere de buze, doar o țigară îmbrățișată de buze

Devine mai mult decât o dependență,

Devine un ritual care evocă ascultarea iluziilor mele

Și un consilier pentru nevroza mea.

Însă cu toate astea, fumatul este reconfortant și un auto boicot

Și astăzi nu are nimic de-a face cu tine.

Fumatul este o acțiune goală care îmi calmează nevroza.

O aromă ușoară, care lasă în gură un gust amar,

Un viciu social fără consistență,

O muzică nostalgică, un prieten grijuliu.

Fumatul este tot,

O evadare necontrolată,

Un declanșator pentru minte. 

Deci, nu mă judeca,

Dacă în loc să plâng, fumez,

E viața mea,

Pachetul este al meu,

Și nimic nu mă împiedică într-o zi să mă opresc.

Dar dă-mi voie să îți explic,

Tutunul ăsta îmi face mai bine ca tine,

Chiar dacă și tu și el îmi lăsați un gust amar,

Chiar dacă el îmi distruge plămânii,

Însă tu îmi distrugi inima.

Pot trăi respirând mai încet,

Dar nu pot trăi cu bătăi de inimă încete.

Iar acum, scuză-mă,

Mă duc să fumez o țigară, să nu încep să plâng. ~

 ~ Odine ~

~ Fiecare femeie este la plural ~

~ În nici o femeie nu e doar o singură femeie, ci mai multe

Și dacă am încerca să ne rezumăm la o frază, 20 de femei într-una.

Fiecare femeie este iubirea vieții cuiva, a ei însăși,

Doar ea decide care este cea mai bună culoare de păr sau coafură,

Doar cu oglinda negociază, să lase ce e mai frumos pentru a vedea alții.

Toate femeile sunt sexy, chiar și cele pioase. 

Absolut fiecare femeie are un aspect aparte care înseamnă mult pentru bărbatul care o iubește.

Fiecare femeie are instinctul matern, chiar și cele care nu au devenit mame, 

Ea are sentimente materne cu prietenii, cu iubiții, pacienții care au nevoie de îngrijire, cu un copil, cu un animal.

Fiecare femeie cântă când iubește și sclipește

Și când suferă plânge, se consumă în intimitate, apoi iese ca o învingătoare.

Fiecare femeie este super eroină zilnic, depășește temerile și insecuritatea de a fi mai aproape de ea, 

Fiecare femeie este un întreg portocaliu, un roz, un albastru, un verde, un adevărat curcubeu.

Fiecare femeie este o poetă atunci când suferă și în fiecare femeie există o exagerare.

Fiecare femeie este la plural

Și exact de asta nu există nici o modalitate de a îi prezice reacțiile ei,

Sau de a prevedea ce urmează să facă în clipa următoare, atunci când o crezi căzută,

Pentru că în fiecare din ele, trăiesc nu una, ci mai multe femei,

Care în timp ce una caută ceva, o alta fuge.

Fiecare femeie dezvăluie atunci când vrea să fie văzută și acoperă atunci când vrea să se ascundă,

"Cameleonul, nu are nimic de dezvăluit nimănui. La fel și o femeie.” ~

~ Odine ~

~ Alianța nu este un inel pe deget ~

~ Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este sensibilitate, este energia care ne face vulcani și briza mării. 

Alianța este înțelepciunea de a decide intensitatea atingerii,

Reciprocitatea intențiilor. 

Alianța este mirosul cafelei și sărutul de dimineață,

Alianța este inocența în a iubi oamenii

Și rezistența lor de a crede că e posibil să iubești așa.

Este dorința de a-ți cere scuze pentru ceva ce nu ai făcut

Și mâna puternică ce te ține și spune ”liniștește-te, singurătatea asta va dispare”.

Alianța e sigură că nu există balanța perfectă dintre diferențele și asemănările unui cuplu,

Este aceea în care părul tău se adaptează șamponului meu,

Plânsul de fericire din mijlocul nopții,

Atingerea ușoară a picioarelor și brațul pe spate așezat din timpul somnului.

Alianța e strigătul de teamă că supărarea nu va trece,

Chiar dacă ea trece și totul devine normal,

Continuitatea de a înota în marea iubirii și a neînțelegerilor,

Dansul în viață fără a ne păsa de ceea ce cred alții.

Alianța este dorința de a vedea lumea și nu este cumulată,

Este reînnoită în fiecare cântec pe care-l descoperim împreună,

Alianța este slăbiciunea care curge în lacrimi,

Deoarece nu are nici un motiv să se ascundă: se poartă în ochii deschiși.

Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este o alianță circulară, pentru că nu are nici început, nici sfârșit,

Și ceea ce unește, este sigur începutul unei iubiri eterne. ~

~ Odine ~

~ Fiecare femeie e un vulcan ~

      ~  Fiecare femeie este ca un vulcan. Singura diferență dintre noi este faptul că unele fac implozie, altele explodează. Dar în fiecare dintre noi trăiește o forță suprarealistă capabilă să depășească durerea, să supraviețuiască unei iubiri de gheață și să o topească cu propria ei căldură.

     Când va vedea pe cineva la pământ, femeia vulcan va exploda, nu pentru a distruge, ci a proteja. E capabilă să își consume tot combustibilul interior, până la a ajunge doar să fumege, însă nu se lasă până ce va construi un zid de protecție pentru cel slab. O mamă vulcan își va învăța copilul să fie exact la fel, să își expună propria părere cu orice preț, să lupte fără a da înapoi, ci să devină un învingător. Femeia care explodează, este femeia care îți va face cunoscut exact ceea ce vrea, ce îi place și ce nu, cea care nu se va feri niciodată să preia rolul bărbatului, să se pună chiar și în genunchi în fața acestuia și să îi propună căsătoria. Femeia explozivă, va fi prima în toate rândurile revoluțiilor, alături de bărbați pentru schimbare. Nimic nu o oprește, ea e leoaica ce vânează dreptatea.

       Femeia care face implozie, va exploda în interiorul ei, dar va crea. Va scoate artă din orice exprimare a inimii ei prea pline. Va fi delicată, romantică, se va refugia în trăirile interioare, se va lupta cu toți demonii din minte, dar prin porii ei va emana o frumusețe aparte, exact ca un trandafir care te atrage prin culoare și miros și care nu te rănește, cât timp îl lași să-și exprime frumusețea în felul său. Dacă vei încerca să îi faci rău, se va apăra cu toate resursele pe care le are în dotare. Ele sunt cele care fac revoluție prin creație, vor fi cele care conduc la luptă bărbații prin sprijinul care îl acordă sufletește. În iubire va lăsa bărbatul să se simtă bărbat, care va ști că are alături o femeie puternică numai prin felul său de a nu ceda.

     Asta este o forța pe care toate o avem, capabile de a revoluționa tot. Fără bannere sau steaguri, fără a ne duce în stradă, sau arăta în sânii goi mesaje să fim văzute. Femeia când vede o altă femeie vulcan, nu se simte amenințată. Când una explodează, ea aplaudă. Când alta face implozie nu o judecă, dar nici nu se simte vinovată și nici nu invidiază, deoarece vulcanii nu se distrug unii pe alții, dar împreună pot distruge cei mai mari dușmani, așa că rivalitatea ar fi inutilă. ~

~ Odine ~

~ Sper să nu existe măcar o secundă, în care să devii personajul secundar din poveste ~

~ Nu poți zâmbi așa, este interzis!

Nu poți să te uiți la mine și să crezi că în poezia mea ești un erou,

Când în realitate ești un eșec total. 

Nu poți veni să îmi schimbi cursul lucrurilor,

Pentru ca la sfârșitul zilei, să-ți reiei vechile obiceiuri.

Nu poți să mă îmbrățișezi și să spui că va fi bine,

Când pe mine mă sperie ce va urma să faci mâine.

Nu poți intra pe ușa din față în viața mea

Și când pleci, să sari pe fereastră.

Nu-mi poți invada viața pentru ca mai apoi,

Să mă lași să obosesc de atâta așteptare.

Nu-mi poți șopti la urechi cuvinte de dragoste

Și apoi să te sperii chiar tu, de ceea ce mi-ai zis.

Nu poți adormi așa pe coapsele mele, este interzis! 

S-ar amesteca cu trecutul și mi-aș da seama ce decizii stupide am luat,

Că lucrurile puteau fi diferite dacă aș fi acționat altfel.

Știi că nu ne mai putem întoarce înapoi în trecut,

Pentru că butonul de înapoi nu a existat niciodată.

E surprinzător cum lucrurile se întorc în mod constant,

Că atunci când am crezut că totul se încheie,

Apari spășit spunându-mi că știam de la început totul.

Este interzis să te tot învârtești gol de prejudecăți în mintea mea!

Îți interzic să-ți mai dai jos toate măștile pe care le pui în fața altora,

Să îmi arăți mie partea ta vulnerabilă.

Îți interzic să-mi mai zici ”te iubesc”,

Să oftezi când îți spun că nu vreau să mai aud nimic.

Vreau doar să trezesc sentimentele alea adormite în tine,

Să-ți fiu respirație în nopțile în care te îneci în melancolie,

Să fie altfel nu ca în trecut, pentru că ăla doare.

Îmi doresc să te lepezi de pielea trecutului și de omul nepăsător,

Fără a îți schimba pasiunea de a trăi viața cu intensitate,

Dar sper... să nu existe vreodată, măcar o secundă,

Să nu devii personajul secundar din povestea vieții mele! ~

~ Odine ~

~ Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta ~

~ Până astăzi am fost că generația care nu mai avea planuri,

Nu mai avea nici o scânteie în inimă care să fie aprinsă,

Nici o putere de a transforma peste noapte ceea ce trebuia schimbat. 

Până de curând renunțaserăm, nu avem nici o referință,

Munca noastră era lipsită de relevanță, iar calitatea vieții praf și pulbere. 

Ca să ne fi permis un apartament sau o casă în care să ne facem o familie părea ireal,

Sau să ajungem la vârsta pensionării și să așteptăm poștașul să ne aducă dreptul de bătrânețe.

S-a dat vina că suntem dependenți de smartphone-uri

Că internetul ne domină mintea și nu ne mai face să gândim logic.

Până de curând mergeam pe străzi pline de morți vii,

Sclavii maneliștilor care ne râdeau în față cu luxul lor

Și a politicienilor care nu știau decât grija pentru propriul lor buzunar.

Ne-am amăgit în trecut că viata noastră de adult va fi mai ușoară decât a părinților noștri,

Că vom avea libertatea pe care ei nu au avut-o, dar am trăit mai înlănțuiți ca ei,

Am trăit orbi, surzi, muți și conduși ca niște marionete,

Asta până când niște copii au trebuit să plătească pentru noi,

Pentru toată starea de nepăsare și orbecăială în care am tot trăit de 25 de ani,

Lăsând o mână de ”sataniști” la conducere, să saliveze zi de zi după șpagă.

A fost necesar să se mai plătească cu sângele unor copii nevinovați,

Ca noi, românii să ne trezim din somnul în care am dormitat atât amar de vreme

Și să ne pregătim de luptă... nu cu arme, 

Ci să ne luăm de mână și în ”Colectiv”,

Să arătăm moși-strămoșilor noștri că nu au vărsat sângele lor ca noi să ne vindem țara,

Și să dărâmăm un sistem corupt care nu ne mai reprezintă.

Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta

Acum știm ce vrem și asta înseamnă că avem jumătate de bătălie câștigată. ~

~ Odine ~

~ Am renunțat la coronița, mi s-au pus de prea multe ori coarne ~

~ Uneori femeia din tine merge cu capul plecat și mintea aiurea

Și auzi ca prin vis o voce care te întreabă:

” De ce mergi cu capul plecat prințesă, să-ți cadă coroana? ”

Nu te mai interesează de nimic, abia respiri

Și ceea ce odată te făcea să te simți o prințesă,

Acum nu-ți mai pasă de ce se întâmplă,

Chiar și de ar cădea coroana aia, cu spinii ei cu tot.

Nu ai o direcție anume și ai impresia că în stomacul tău,

E pumnul unui boxer profesionist.

Gâtul ți-e uscat, abia respiri, gura amuțită nu mai spune nici un cuvânt,

Iar pe interior ți se pare că inima îți sângerează.

Ai auzit foarte clar fisura care a avut loc în piept,

Atunci când s-a trezit din visul frumos.

Îți dai seama că nimic nu durează pentru totdeauna

Și că tot mai puțini oameni de valoare mai există.

Că în dragoste ca și în viață, nimic nu este ceea ce pare

Și că nici toată ciocolata din lume nu ți-ar putea îndulci zâmbetul.

Parcă nu mai ai respirație, nici puls, nu ți-e cald, nici rece,

Nu ți-e sete, nu ți-e foame, nu simți nimic, decât o amorțeală.

Nici măcar poftă de viață parcă nu mai ai,

Realizezi că prinții nu există... și nici prințesele.

Ca prin senin auzi din nou vocea aia și niște ochi ațintiți asupra ta,

Te privesc de parcă ar observa ceva greșit.

”Ce faci dacă va cădea coroana? Renunți la ea? ” 

Am renunțat deja.... nu mai am coroană,

De prea multe ori mi s-au pus coarne. ~

 ~ Odine ~

~ Dragostea nebună înseamnă să nu te sperie plictiseala de peste 20 de ani ~

    ~ Sunt o romantică și nu pot schimba asta. Noaptea îmi aruncă mereu idei la picioare și mă simt nevoită să le aleg aproape în ultimul moment, indiferent de întunericul din cameră, de somn, sau de obligațiile de a doua zi. Deși este ușor de imaginat, nu este atât de ușor de explicat, chiar dacă mie mi se pare că este evident. Mă arunc cu capul într-un râu de gânduri care mă fac să elucidez povești, planuri nebunești, prezentul, viitorul, iar ele se grăbesc în capul meu să intre în camera luminată difuză.

       Tu stai liniștit, fără zgomote și dormi, gândurile nu-ți vorbesc și a doua zi ești odihnit. Eu nu am liniștea asta și atunci mă concentrez pe gândurile tale și totul curge de la sine. Am ajuns să îmi fie mai ușor să intru în mintea ta, decât în a mea. Sunt un om atât de simplu, dar cu o minte atât de complicată și complexă, încât și mie îmi este greu să navighez acolo de multe ori.

     Mă așez cu laptopul în brațe, în mijlocul pustietății minții mele, singură, eu cu mine și scriu și scriu și scriu, fără să știu prea bine ce vreau să exprim. Și atunci mă gândesc la tine și începe magia. Inspirația întotdeauna întrece raționamentul, pentru că vine fără să mai gândesc în detaliu, ci sunt doar cuvinte înghesuite în fraze și paragrafe.

       Întotdeauna am citit regulile abia după ce le-am încălcat. Mă plictisesc regulile, dar sunt necesare în societatea de azi. Cui îi pasă, dacă tu te trezești că ai încălcat un contract, doar că nu ai avut răbdarea să-l citești literă cu literă, ci ai luat totul pe sărite? Doar că unele reguli nu sunt scrise, ci trebuie să le citești în oameni, pentru că și alți oameni le încalcă frumos și cu zâmbetul pe buze și cazi tocmai tu, cel care ai luat totul pe încredere.

        La fel și în dragoste, nu totul e pe încredere. Cel care vrea să ajungă pe culmile măreției dragostei, trebuie să fie pregătit să treacă și prin adâncurile disperării, așa se spune. Mie nu îmi plac jumătățile de măsură, poate de asta am ales inconștient mereu oameni complicați, cu relații complicate, sau ascunse, sau în mai multe relații, sau cum o mai fi. Am ales fără să știu asta și m-am trezit într-un haos care nu îmi aparține, da îi aparțin lui. Și atunci am încercat să scap de el.  Doar că acea încredere care o dădeam eu, nu o și primeam la rândul meu, din partea opusă.

      Da știu dacă te trezești într-o relație greșită, ia-ți papucii și fugi. Aiurea... fugi dar inima face stânga-împrejur. Cu ea ce faci? Ea ajunge să te facă să te dai cu capul de toții pereții care îi ai în jurul tău, să faci gaură prin ei, dar să te duci acolo unde vrea ea. Mintea comentează la toate, inima dă delete, iar dacă o enervează mintea, îi dă și ignore și o scoate și din lista de prieteni. Ele se ceartă și tu ești în dilemă. Ești jucăria lor de cârpă pe care se bat și ajungi să te facă franjuri.

      Pe tine ajunge să te doară din ce în ce mai tare, iar cel cu toate complicațiile din viață, parcă ți le transferă ție pe toate. El doarme liniștit și tu ai insomnii. El se gândește cum să își planifice timpul cu atâtea relații pe cap, tu nu ști cum să scapi de una care te dă peste cap. Sfaturi? Ohohoo primești de peste tot, toată lumea e plină de sfaturi și pilde inteligente. Câți le urmează? Numai cei care nu trăiesc prin inimă, sau cei care au inima doar pentru a le umple venele cu sânge. Când iubești cu inima, nu ai opțiunile astea.

         Vezi eu sunt simplă cu o minte complicată, tu ești complicat cu o minte simplă și odihnită. A devenit ceva atât de normal să stai în complicațiile astea, încât habar nu ai avea cum e să fii într-una simplă. Una în care peste 20 de ani să te plictisești în fața televizorului, iar femeia de lângă tine să facă murături și zacuscă. Pentru mine asta înseamnă dragoste nebună, să fii atât de nebun încât să nu te sperie plictiseala aia de peste 20 de ani, să te arunci acum orbește în ceva atât de simplu, dar atât de complicat de frumos. ~

P.S. Sper că nu v-am plictisit :)

~ Odine ~

~ Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu” ~

      ~ Am învățat să văd mai bine realitatea. Să-mi echilibrez viața în comparație cu visele, să-mi organizez stelele norocoase ca să știu ce mă așteaptă. Perioada în care trăim este astăzi. Nu are nici o importanță să tânjesc după un viitor definit cu mii de "dacă". Acum învăț să apreciez ceea ce cred, ceea ce simt, ce îmi place, ce mă doare, sau ceea ce a fost vreodată. Omul responsabil vrea să construiască propria sa lume cu alegerile corecte, ghidate de dragoste și bunătate în inimă.

      Mă uit pe geam cum plouă și văd cum stropii de ploaie se preling pe sticla aburită și mă gândesc la  anul trecut și la oamenii dragi care i-am pierdut din lumea asta. Am înțeles atâtea, că nu poți fugi de ploaie, dar cu dragoste poți supraviețui în orice furtună, oricât de puternică ar fi.

      Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu”. Și abia acum am înțeles ce înseamnă. Am dat totul vieții și tot ceea ce mi-a lăsat ea la schimb, e doar nostalgie. Chiar mă întreb dacă toate astea au fost parte din planul ei. Ca distanța să devină și mai departe, barierele și mai mari, să facă totul cât mai imposibil și timpul care își joacă rolul său, să fie contra mea.

      Încerc să-mi dau seama unde am acționat bine, unde nu, dacă am fost prea naivă, copilă sau ambele. Poate, cine știe, în cele din urmă nu sunt vinovați. Poate lucrurile s-au întâmplat că așa a trebuit să se întâmple. Poate ai fost unul din acei oameni, care vin în viața noastră pentru a ne învăța ceva și să își pună amprenta pe suflet.

      Numai cei care au trăit dragostea asta interzisă înțeleg că gustul este diferit, totul este mai interesant, pasiunea mai pură, inima bate mai repede, multă magie, emoție și un amestec de frică și pasiune. Întreaga lume se învârtește mult mai puternic. Oh și ce delicioase și fără explicații sunt sentimentele.

      Foarte frumoasă dragostea asta, dar în același timp și foarte dificil de trăit. Iubești atât de mult și totuși nu poți explica de ce o faci. Faci din omul ăla piesa cea mai importantă a sufletului tău. Este trist dar îți și place. Tot ceea ce vrei, este să trăiești modul ăla de a iubi ca și cum nu se va termina niciodată! ~

~ Odine ~

~ Dependența mea ~

~ Dragostea mea pentru tine este o poezie încurcată, uimitor de sinistră

Crește din ce în ce mai mult și sufocă, precum niște gheare,

Dar care-mi surâd sălbatic și cer sânge.

Dragostea mea pentru tine este o întreagă grădină de spini

Ce cresc prin inima mea și se întortochează ca niște paraziți

Apoi zboară ca niște păsări răpitoare și devorează

Fluturii care au fost crescuți pentru a fi sacrificați.

Dragostea mea pentru tine este o poezie impură

Care cu cât mai mult visează, cu atât nodul în gât se agravează,

Este ca o boala cronică, ce-mi deshidratează gândurile.

Dragostea mea pentru tine este o poezie necurată,

O sinucidere a visurilor mele, o funie, un dispreț.

Dragostea mea pentru tine, este amară, dependentă, incorectă

Care m-a aruncat încet în lumea ta goală să mă sufoc,

O greșeală pentru lumea mea, un epitaf scris pe crucea gândurilor.

Am încercat să scap de tine, să tai cablul care ne leagă și visele și fanteziile,

Să mototolesc dorințele astea pentru tine și să le arunc pe fereastră,

Greșeala mea... că ai devenit dependența mea, că fiecare amintire nu a murit ci a fost tatuată în mine

Și nu poate fi ștearsă cu nimic, ci doar acoperită cu iubire. ~

~ Odine ~

~Nimeni nu simte iubirea, fără a încerca lacrimile ei ~

~ Nimeni nu ajunge la obiectivul propus dintr-o singură încercare, fără să se înalțe de mai multe ori și să cadă, pentru că nu poți zbura perfect din prima...

Nimeni nu merge mai departe în viață, fără a pune măcar o dată piciorul în locuri greșite sau în gropi... 

Nimeni nu poate spune că îi place un singur miros dacă nu a încercat mai multe arome...

Nimeni nu se uită la viață fără să tresară de câteva dăți, pentru că nu poate ajunge în port, dacă nu a vâslit de mai multe ori... 

Nimeni nu ajunge pe cealaltă parte, dacă nu a trecut pe un pod sau a înotat...

Nimeni nu poate judeca, fără să își știe mai întâi propria sa slăbiciune...

Nimeni nu devine un ideal, fără să fi încercat de mai multe ori imposibilul... 

Nimeni nu recunoaște posibilitatea de a ierta, dacă nu a iertat el însuși măcar o dată în viață...

Nimeni nu ar trebui să trăiască fără schimbare, de a vedea lucruri noi, a se confrunta cu alte senzații și a avea posibilitatea de a își corecta greșelile...

Nimeni nu are dreptul să consume iubirea și prietenia altui om, dacă el însuși nu dăruiește iubire....

Nimeni nu poate strânge o mână pentru a saluta, dacă ține pumnul închis...

Nimeni nu poate avea o dragoste adevărată, dacă nu s-a sacrificat el însuși mai întâi pentru iubire... 

Nimeni nu se simte iubirea, fără a încerca lacrimile ei, sau să culeagă trandafiri, fără să simtă spini lor. ~

~ Odine ~