~ Regretul ~

~ Ți-am scris pe foaie te iubesc,

Ai citit și apoi ai mototolit-o

Foaia care ți-am dat-o să o ții ai mototolit-o

Și mi-ai zis, ”uite gata o să o întind înapoi”

Și ai dat cu mâna pe ea să o descrețești.

”Uite, e întreagă, chiar dacă e încrețită puțin”,

Mi-ai zis cu o indiferența inocentă,

De parcă totul e la fel...

Și e incredibil că în atâția ani încă nu mă cunoști.

Am luat foaia aia mototolită, am rupt-o și am plecat

Și nu cred că ai înțeles nici până acum de ce.

Am plecat pentru că eu nu pot exista încrețită

Și nici nu aș putea să am ceva ce e cocoloșit,

Sau ceva ce era pe punctul de a fi aruncat la cosul de gunoi

Și nici ceva ce devine copy-paste.

E original, sau nimic,

Este tot, sau mai bine nu.

Nu mai spune nimic,

Nici măcar adevărul!

Oricât de dulci ar părea să fie cuvintele,

Nu vei putea înțelege că spui, decât pe jumătate,

Că simți pe jumătate și că vezi pe jumătate...

Verbul ”a regreta” ar trebui conjugat la persoana a III-a

Să pot pretinde că nu a existat de la tine,

Este inutil un adevăr acum care să acopere trădările,

Așa cum e imposibil ca hârtia să mai fie perfectă. ~

~ Odine ~