Odine With Love

Odine With Love

joi, 28 ianuarie 2016

~ Forță magnetică ~

~ Nimeni altcineva în afara ta nu are cheia bucuriei mele infinite,
Nimeni altcineva nu locuiește atât de profund în corpul meu,
În plăcerea de a te privi pe fereastra sufletului meu,
Să mă pierd cu totul în tot ceea ce însemni tu,
Să mor de tine în fiecare noapte și să renasc în fiecare zi, 
Să pictez pe fiecare colț al pielii tale răsărituri
Cu pensula degetelor mele.
Corpul tău este fructul pasiunii mele,
Mâinile înfometate ca niște linguri,
Sunt nebune să te ia în posesia lor.
Îmi place să te iubesc în tăcere,
Iubirea asta care seamănă cu o boală contagioasă.
Venele mi se dilată atunci când degetele tale,
Desfac șireturile pieptului meu și mă dezbracă până la inimă,
Acolo unde miroase a viață.
Simțurile tremură, când atingerile fac valuri de perle,
De la sud la nord, la est la vest, prin toată geografia corpului meu,
Totul vibrează a păcat, ca un cutremur
Expirând și inspirând numele tău.
Te iubesc nesănătos, dar supraviețuiesc,
Mă usuc, dar mă ofer, merită riscul.
Ești zeul ochilor mei și enigma care se desface în fir de nebunie
Și mă topesc atunci când aud foșnetul genelor tale,
Când pleoapele se închid și desenează vise cu filigran,
Surprinzând totul, iubind totul și alunecând pe canalul sufletului meu.
Imensă este forța asta magnetică ce mă atrage ca un metal,
Îmi cucerește inima, mintea, trupul
Și oricât aș încerca să mă desprind,
Mă lipește mai mult și mai puternic de tine. ~
~ Odine ~



2 comentarii:

  1. Îmi place stilul tău, meticulozitatea cu care croşetezi neobosit detaliile, modul în care minţi metaforele naive că pot prinde aripi sărutând zborul, ca într-un final să le priveşti cum se prabuşesc, atrase ca un magnet, "de la sud la nord, la est la vest, prin toată geografia corpului" tău.

    Cine eşti tu, Odine?
    Dacă anagramez Odine obţin Doine(sentimente de dor, de jale, de revoltă, de dragoste) Eşti însumarea lor?

    Frumoasă poezie. Felicitări! Mă bucur să văd că nu sunt singurul din oraş care are aceleaşi preocupări şi care rătăceşte pe aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc :). Odine este o poreclă primită în copilărie și provine de la prescurtarea numelui meu din limba franceză Klodine :).
      Scriu demult, însă la început am folosit pseudonimul și puțini știau cine sunt. Mai apoi m-am arătat așa cum sunt. Da sunt pasionată de detalii, uneori e bolnăvicios, dar oare dacă nu s-ar acorda detalii unei broderii, ar mai fi la fel de frumoasă?

      Ștergere