~ Vreau să uit tot, dar niciodată să te iubesc ~

~ Compun, nu cânt și asta știu să fac,

Nu mă auzi, dar poezia mea cântă pe hârtie,

Cu silabe alcătuite din șoapte.

Între fragilitate și putere, se află irezistibilul

Între înger și diavol, e o distanță atât de mică,

Între nebunie și echilibru, mintea mea se joacă.

Sunt poet și știu să cânt cu inima
Și prezența ta îmi arde carnea,

Strălucești și îmi place păcatul lângă tine,

Departe de tot, de toți, departe de lume.

Am aspirat mereu la etern, în fața Lunii, iubitule,

Când am stat și-n căldura nopții vara

Și acum în gerul care ne mângâie pe chipuri,

Căci în noi ard Iaduri și demoni se zvârcolesc,

Încercând să ne taie aripile, care se iubesc nebune.

Nu reușesc să mă exprim așa cum o faci tu, secretul meu,

Căci eu mă exprim în cuvinte, în timp ce tu simți, atingi,

Sădești în mine nebunie și gust de nemurire

Și mă transformi în cenușă, fără să clipesc,

Însă mă prinzi de mână și mă înveți să simt iubirea altfel.

Suntem copii Lunii, căci doar sub ea ne iubim demonic,

Mi te naști între buzele întredeschise și mi-e teamă să le închid,

Să nu te rănesc, dar te-aș închide în pieptul meu.

Nu pot trăi fără îmbrățișările tale,

Lângă tine am învățat că puțin este mult, când sunt lângă tine,

Locul unde închid ochii și simt că totul e un vis,

Unde brațele tale mă acoperă ca o plapumă,

Unde vreau să uit tot, până să și respir, dar niciodată să te iubesc. ~

~ Odine ~