~ Mi-e dor... ~

~ Cerul cade pe stradă fără apărare. Plânge cerul. 

Și plouă în mine. Noaptea pare a fi mai noapte, 

Mai întunecată ca niciodată atunci când plouă. 

Cad cuvinte roșii din venele care s-au rupt

Și degetele care au dat naștere paginilor

Ard tăceri în oase, pentru că a ars viața.

O ceașcă de cafea plină de melancolie

Și ochii mei care au băut parcă atâta apă de mare,

Încât au devenit valuri și s-au prelins pe gene.

Nu mai aud visul, pentru că mai tare aud zgomotul,

Valurilor de pe gene și țipătul lui.

Am deschis brațele și am întins mâinile,

Care încetul cu încetul s-au umplut de cadavre

De oamenii dragi care i-am pierdut

Și care nu se vor mai întoarce niciodată.

Mi-e dor cum nu credeam că îmi va fi dor vreodată, 

Sau că ar putea să mă gâtuie atât de sălbatic,

Mi-e dor de tine..... tata

Și cred că nu pot spune prea multe în cuvinte,

Așa că ascult melodia și plâng, ascult și plâng. ~

~ Odine ~