Odine With Love

Odine With Love

sâmbătă, 4 iulie 2015

~ Fata slabă din mine a devenit femeia puternică ~

~ Fata slabă din mine,
A devenit femeia puternică
Cea căreia nu îi e teamă să spună ce vrea,
Ce îi dorește, când își dorește,
Să îmbrace cea mai provocatoare rochie
Și să umble pe tocuri cui cu capul sus,
Fără să îi pese că nu arată ca un model 90-60-90.
Cea care și-a făurit tronul pe care să stea ca o regină,
Dar să nu aibe nevoie de supuși,
Cea care nu stă în spatele unui bărbat,
Dar nici cea care îi calcă în picioare.
Cea care își permite să fie și slabă și puternică,
Cea căreia dacă i se duce firul la ciorap nu vede ca pe un capăt de lume.
Femeia care nu mai are nevoie de un bărbat ca accesoriu,
Pentru a fi femeie,
Femeia care atunci când pune câteva kilograme nu disperă,
Cea care atunci când vrea să vadă un film romantic,
Să stea să mănânce înghețață și să plângă,
Cea care și-a asumat rolul de victimă ca o lecție,
Femeia care se bucură de un fard sau un gablonț fără valoare,
O femeie simplă, slabă, dar al naibii de puternică.
Și toate astea am crezut că ți se datorează
Și într-o oarecare măsură da, însă nu în totalitate,
Pentru că am înțeles că nu am nevoie de tine,
Sau de un alt bărbat pentru a mă simți femeie cu adevărat,
Femeie care atunci când sunt întrebată ce fel de bărbat caut,
Să răspund scurt, dar ferm:
Bărbatul în ale cărui brațe să îmi permit să mă port ca o fată slabă,
Dar să mă simt ca o femeie puternică. ~
~ Odine ~

Un comentariu:

  1. Ion Minulescu
    Romanţa ultimei seri

    Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
    Dezastrelor mute din ultima seară...
    Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară -
    Port urmele luptei pierdută-n palatul
    Eternului Mâine
    Şi fostului Ieri!...

    Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!...
    Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea...
    Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
    Culcată,
    Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
    Cu pleoapele-nchise,
    Cu gura-ncleştată
    Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
    Salvate din focul cetăţii ce arde!...

    Sărmană învinsă de însuşi învinsul
    Voinţelor tale...
    Supremă chemare
    Ce-şi pierde zigzagul în gesturi ce mor...
    Lumină nocturnă de stea căzătoare...
    Pe buzele-mi roşii priveşte stigmatul
    Dezastrelor mute din ultima seară
    Şi-ascultă-ţi a luptei stridentă chitară
    Cum plânge,
    Şi-n urmă, cum moare-n palatul
    Eternului Mâine
    Şi fostului Ieri!...
    Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
    Şi glasuri de ştreanguri ce scârţâie-n vânt...
    Un glas de frânghie şi-un glas de aramă
    Se zbat împreună,
    Şi două sentinţe
    Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
    "Amantul te minte"...
    "Amantul te minte"...
    Şi-n viaţă, acelaşi etern Început
    E doar profanarea acelor Sfârşituri,
    Trăite
    Şi-apuse cu cei din trecut!

    RăspundețiȘtergere