~ Iubirea zboară ca fluturii ~ (Poem de dragoste X) ~

~ Chiar dacă vremea nu te-a adus ... încă te iubesc 
Chiar dacă e un dor etern ... dragostea mea e a ta 
Chiar şi în zilele fără lumină
Mereu te iubesc ... şi mereu te voi iubi.
Dragoste amară, fără chip,
Iubirea care simte prezenţa,
Cea care face ca inima să tacă 
Legând-o cu lanţuri de dragoste.

Fragilă ca fluturii,
Dar ca fluturii ce zboară în grădini,
Aşa şi iubirea asta de suflet zboară.
Ne recunoaşte dorul,
Ucis de dorinţa dintre noi,
Dragostea dulce, dar puternică precum soarele 
Este afectuoasă ...în veşnicia mileniilor.

În dorul de acasă din Rai,
Confirmă tăcerea adevărul iubirii,

Care a fost pentru tine,
Neputând dovedi că existenţa
E la fel de simplă ca dragostea 
Atunci când zâmbetul timid răsare
La apariţia chipului ce umple ochii de lacrimi

Ce mă ţin în viaţă, oricât aş suferi,
Aşa cum ai făcut-o întotdeauna. ~

~ Odine ~

~ Când mor trandafirii? ~

~ Dumnezeu ne-a creat pe unii trandafiri şi pe alţii hoţi.

Cei ce au fost creaţi hoţi mereu vor încerca să fure un trandafir din grădina lui.

De multe ori şi reuşesc şi îl vor lua şi îl vor ascunde în spatele inimii, să nu mai vadă lumina zilei niciodată.

Asta până când Dumnezeu află că lipseşte şi pleacă în căutarea lui.

Şi atunci începe să deschidă toracele hoţilor, despicându-i în două să caute trandafirul.

La unii dă de o inimă.... la alţii, nu.

Şi caută şi caută să reuşească să dea de el până nu se va ofili.

Într-un final îl va găsi şi îi va reda viaţa şi lumina.
Când mor trandafirii?

Nu mor trandafirii când vor hoţii, ci când îi abandonează Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Braţul meu ~ ( Poem de dragoste IX) ~

~ Braţul meu rănit ... doare prea mult. 
Şi inima şi plămânii mei ...

Luminozitatea care o aveam,
A dispărut treptat ca un abur, volatil,

Dar a lăsat greutate în corp. 
Încă nu ştiu de ce meu braţul e atât de rănit,
Poate pentru că a transportat o mulţime de vise,
Vise gigantice, grele.
Braţul care transportă prea multe speranţe,
Ca nişte blocuri de cărămidă,
Ce în loc să îl elibereze ca pe o aripă,
L-au rupt sub greutate smulgându-l.

Braţul meu este ca o cravată,
Care îmbrăţişează, liber, puternic,
Cârligul de care te agăţi în cădere
Şi care se toceşte transformându-se in tocul ce scrie, iubirea.

Braţul meu e îngropat în mina cuvântului,

Şi spaţiul care mă desparte de tine,

Ţipând de la tăietura geamului tăcerii,

Rezistă urlând în spatele cuvintelor,

Dar moare încet din lipsa corpului tău.

Îmi tai braţul de la dorinţele ucise,

În speranţa că vor creşte aripi,

Să nu se mai chinuie atât să zboare.

Însă câte zboruri se pot forma cu o singură aripă?

Câte speranţe zadarnice privesc orizontul din depărtare?

Prea multe... infinit de multe. ~ 

~ Odine ~

~ Dacă aş putea ~ (Poem de dragoste VIII) ~

~ Dacă aş putea face să plouă cu flori în viaţa ta 

Dimineaţa mi-ar place sa plouă cu liliac,

După amiază cu hortensii indigo

Şi seara, cerul să fie acoperit cu petale de trandafir.

Dacă aş putea, aş schimba lacrimile, durerea ta,

În briză de bucurie, dulceaţă si farmec 

Dacă aş putea, aş vrea ca soarele să nu se oprească din strălucit 

Să înălzească câmpuri întregi de crini albi.

Dacă aş putea ţi-aş oferi sunete de fluier, în lumina lunii 

Să dau aripi pentru visele tale dulci 

Iar harului drum de stele aurii

Şi să te compar cu infinitatea mării. 

Dacă aş putea, mi-aş dori ca vorbele mele,

Să transceadă dimensiuni, dincolo de universul ăsta,

Şi să plantez seminţe în grădina lui Dumnezeu,

Luminată de iubirea divină, căci doar ea e eternă. ~ 

~ Odine ~

~ Inimă plină de culoare ~ (Poem de dragoste VII) ~

~ Mi-e inima albastră uneori,

De-atâtea amintiri din ceruri,

Cu sentimentele pierdute-n nori,

Şi gânduri către alte doruri.

Mi-e inima aşa de roz cateodată,

Pluteşte precum fluturii în aer,

Dansează cu iubirea amorezată,

Pe sunetele calde cântate de un fluier.

Mi-e inima aşa de verde alteori,

Şi înfrunzeşte ca natura primăvara,

Căci totu-i fraged şi e plin de flori,

Şi nu contează dacă-i ziua sau e seara.

Dar sunt zile când inima e roşie ca focul,

Şi arde şi de dragoste dar şi de dor,

Căci nu îşi mai găseşte nicăierea locul,

S-ar duce-n depărtare ca un veşnic călător.

Din când în când inima mi-e violet,

Primită din iubirea cea divină,

Pătrunde-n gânduri şi în suflet,

Şi-n jurul ei, răspândeşte doar lumină.

Momentul când inima mi-e neagră,

De durerile iubirii stinse în adâncuri,

Mă-mbolneveşte dezamăgirea de pelagră,

Şi să mă vindec nu există-n lume leacuri.

Pe lume e doar un singur tratament,

Pentru inima uscată de atâta durere,

E dragostea curată, cel mai pur sentiment,

Ea vindecă orice boală şi îţi dă putere. ~
~ Odine ~

~ Înălţare ~ (Poem de dragoste VI) ~

~ De m-ai lăsa cât te-aş iubi de mult,

Dacă ai vrea să îmi rămâi alături,

Aş sta nopţi întregi să te ascult,

Te-aş ridica în sus, spre ceruri.

Aş ţine palmele întinse ca două trepte

Să îţi susţină tălpile către urcare,

Şi-apoi le-aş schimba să te aştepte,

Să faci alţi paşi uşori, înspre-nălţare.

Te-aş apuca de mâini ca să te ridic,

Să nu mai şti ce-nseamnă căderea,

Ţi-aş şterge stropii de sudoare pic cu pic

Şi ţi-aş bătători cu trupul meu, cărarea.

Ţi-aş sprijini în palme tâmpla obosită,

Şi-aş mângâia-o ca pe o icoană,

Să nu mai ai faţa atât de împietrită

Şi să rămâi curat, fără de prihană.

Nu m-aş opri până nu te-ai înalţa,

De m-aş preface într-o mână de petale,

Şi m-ai călca mărunt fără a te descălţa,

Iar paşii tăi ar fi urmele fatale. ~

~ Odine ~

~ Te voi iubi ~ (Poem de dragoste V) ~

~ Dragostea mea te va urma

În moduri necunoscute,

Spre căile Infinitului

Fără limite de timp.

Inima mea te va îmbrăţişa

În corpul în care esti acum îmbrăcat

Corpul pământeanului plin de păcate,

Care încearcă să rupă haina mileniilor.

În zâmbetul meu timid te văd 
Printre ochii plini de lacrimi de iubire,

Dincolo de mantaua ce-mi acoperă trupul

Ţinând lumina sufletului să se scurgă afară.

Te păstrez în braţele ce suferă de dorul,

Din cauza dragostei mele

A inimii care e ca o sclavă,

Şi a corpului reflectă sentimentele.

Sufletul meu te va iubi

Pentru că asta e scopul meu pământesc

Ca tu să fii proprietarul inimii mele

Locuind în etern şi cu misiunea de a te iubi,

Până la infinit! ~

~ Odine ~

~ Preţul iubirii ~

~ M-ai ademenit din casa mea din Rai

Amăngindu-mă cu promisiuni lumeşti,

Spuneai că dragoste-o să-mi dai,

Dac-o să uit de cetele cereşti.

Şi mi-ai cerut ca jertfă de iubire,

Să-mi smulg aripile să nu mai ştiu,

C-am fost făcută pentru mântuire

Şi înger decăzut să fiu.

Şi-ai reuşit să-mi aduci dezamăgirea,

Că oamenii nu mai vor ca să iubească,

Ucigând şi îngerii dar şi omenirea,

Pentru un pumn de-arginţi ca să trăiască.

Rămasă fără aripi şi în singurătate,

Printre ale tale crime m-am rătăcit,

N-am mai putut zbura spre eternitate,

Şi am căzut şi am murit.

Acum aştept zăcută pe mormânt,

Să fiu iertată de păcate,

C-am vrut să cunosc iubirea pe pământ,

Să prind aripi şi să zbor spre divinitate. ~

 ~ Odine ~

~ În visele mele ~ (Poem de dragoste IV)

~ Te-am nominalizat în mijlocul visurilor mele 

Am girat pentru tine în singurătatea mea 

Am negociat cu cerul să-ţi dea culoare ochilor,

Şi pământul sa îţi dea putere.

Sunt geloasă pe ochii tăi, care nu văd

Dar mă văd,

Vocea care-mi şopteşte, dar nu se aude,
Sărutul care nu se schimbă niciodată,

Dar e imprimat în mintea mea,

Geloasă pe căldura mâinilor,

Care nu mă ating în invizibil,

Aerul care îl respiri şi tot spaţiul care nu îmi aparţine,

Gelozia ca o boală care doare, doare,

Şi absenţa ta ca un uragan,

Care vrea să  dărâme zidul încrederii.

Iubirea mea ţi-am dăruit,

Durerile mele le-am întins ca aripile pe apă,

Am închis ochii şi am părăsit locul de unde scriu,

Aruncându-mă în mâinile tale, în tăcerea ta.

Tăcere care cântă melodia sufletelor pereche,

Cu versuri, care sunt ca ale noastre,

De mai înainte de veacurile în care trăim.

Dacă aş putea descrie agitaţia din inimă,

Fiecare bucăţică pierdută care vrea să se găsească,

Şi care s-a rătăcit în lumea asta mare.

Orice sentimente cu speranţă,

Fiecare sentiment pe care îl ştiu,

Fiecare sentiment de iubire,

Şi în cele din urmă nu vei avea decât....

Un sentiment care a trecut... şi a rămas

Dragostea. ~ 

~ Odine ~

~ Arhitectul inimii ~ ( Poem de dragoste III) ~

~ Iubirea e arhitectul inimii.. o ciopleşte până o transformă în două aripi.

Arhitectura aripilor sunt ca nişte case construite cu braţele în soare.

Articulaţiile lor au structura corpului unei păsări pregătită să zboare.

Are morfologia unui teren dur care adună continuitatea actelor umane.

Membranele sunt insuficiente şi se întrepătrund în cele două spaţii, creând jocuri de lumină şi umbră.

Acesta e fundamentul unei clădiri neterminate si nedefinite care stabileşte mortarul in viitor pentru a consolida clădirea inimii.

Având în vedere dragostea care mi-a tulburat inima, nu pot avea decât aripi să fiu primită în Paradis, pentru că te-am iubit dinainte de a exista în timp. ~

~ Odine ~

~ Bucata din mine ~ (Poem de dragoste II) ~

~ O bucata din mine 
O jumatate de la mine
E in privirea ta.

Dorinta este mai rea decat chinul,
Este mai rea decat uitarea,
Este mai rea decat asteptarea.

O bucata din mine,
Jumatatea exilata din mine,
E plina de semne

Si asta doare ca dorul unei barci
Care e ancorata in debarcader,
Dar viseaza la valuri.

O bucata din mine 
Jumatatea rupta din mine
Ia forma dorului ca un glont,
Si strapunge cerul,
Insa reculul lui zguduie copilul din tine,
Care delireaza in desertaciunile lumii.

O bucata din mine,
Jumatatea amputata din mine
Simte dorul acut,
Si musca din bucata de suflet,
Ramasa, la mine, caci isi cauta

Cealalta jumatate ramasa la tine.

O bucata din mine,
Cealalta jumatate care o ador,

Spala ochii mei cu dorinta,
Caci dorinta este cea mai rea pedeapsa
Pe care o porti ca un giulgiu,

Atasat de pielea bucatii din tine. ~

~ Odine ~

~ De ce tu ? ~

~ De ce te-ai transformat în acel călău care,

A înfipt adânc cuţitul, fără să ştii cât doare,

Şi ai plecat în grabă, nu ai privit în spate,

Unde urla un suflet cu răni înjunghiate?

De ce calci pe cadavre vii şi nu te uiţi în jos,

Că nimeni nu-i mai sus, dar nici nu-i mai prejos,

Că Dumnezeu ne-a lăsat în viaţă ca să ne iubim,

Nu să ne rupem inimile şi-apoi să le zdrobim.

Că nu-i păcat mai mare, decât să juri iubirea,

Şi-apoi să scuipi pe ea şi să-i spurci amintirea,

Să crezi că dragostea are termen de valabilitate

Şi că ceea ce iubeşti astăzi, mâine are finalitate.

Dar nu, dragostea pură nu se termină niciodată,

Ea rămâne-n sufletul ce iubeşte, mereu nealterată,

Şi chiar în suferinţă creşte precum creşte o pâine,

Care e plămădită din iubire şi e hrană pentru mâine. ~

 ~ Odine ~

~ Poem de dragoste I ("Te iubesc") ~

~ Acest poem este un poem de dragoste 
E un bilet fara tinta
Si nu stiu daca va ajunge la destinatie.
Nu exista nici un nume pe plic,
Sau scrisa vreo adresa.
Acest poem de dragoste 
A recidivat  ca un nebun 
Emanand imsomnii si,
Prezinta caracteristicile unui chip 
Completat de un corp,
Care merge impotriva vantului
Sa ajunga sa se descompuna,
Cuvant cu cuvant.
Asta e rolul poemului,
Care nu e ca niciunul,
Al meu.

Cele patru maini au
scris acest poem, 

Destinul meu si cu mine
Si nu suntem intotdeauna pe aceiasi lungime de unda,
Si nu ne ascultam,

Dar ne intelegem perfect sentimentele.

" Te iubesc chiar si atunci cand nu spun.

Cand te abati de la drumul drept,

Te iubesc si cand strang un  dor cat muntele,

Dar nu stiu intotdeauna cum si ce sa-ti spun

Nu pot gasi cuvintele potrivite.

Esti tot ceea ce un verset spune:

Tot ceea ce are nevoie un poem,

Este de o pereche de aripi,

Si de un piept din care sa rasara,

Sa acordeze sufletul intr-un cantec,

Si sa-l trezeasca din somnul profund.

Sa inceapa cu mangaieri din univers

Si flori si lumina din inima mea,

Pentru floarea noptii din inima ta." ~

 ~ Odine ~

~ Ganduri in noapte ~

~ Uneori luna isi lumineaza durerile,  reflectandu-le  in apa marii. ~

~ Am incercat sa sterg din inima cuvantul iubire dupa ce a trecut pe acolo creionul ei, insa a ramas imprimata ca o rana adanca in hartia sufletului. ~

~ Dorim langa noi intotdeauna persoana care pleaca departe, niciodata cea de langa noi. Asta pana cand si ea la randul ei pleaca si atunci realizam ca de fapt cel ce a fost intotdeauna langa noi era cel pe care l-am dorit cel mai mult. ~

~ In prima zi in care soarele s-a stins in mare, s-au nascut ingerii. ~

~ Speranta omului e ca radacina unui copac care se agata de rana pamantului, sa se ridice la nori. ~

~ Odine ~

~ Oriunde-n lume ~

~ Oriunde-n lume te vei duce,

Tu tot la mine te vei întoarce,

Chiar de nu suntem iubiţi perfecţi,

Suntem unul de altul depedenţi. 

Se pot găsi atâtea braţe,

Care de tine să se agaţe,

Dar numai două te vor ţine,

Aşa cum îţi e ţie bine.

Atâtea femei de-ar fi cu tine,

Chiar de le ai, mă vrei pe mine,

O şti, o accepţi, o recunoşti,

Că tot pe mine mă iubeşti.

Căci trupul tău e un mulaj,

Lipit de-al meu precum un tatuaj,

Iar gura ta şi gura mea,

Dăruiesc viaţă pentru o stea.

Cât timp pe cer ea străluceşte,

Te-ntorci la cea care te iubeşte,

Eu sunt a ta, tu eşti al meu,

Suntem uniţi de Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Insula de iubire ~

~ Se spune ca viata este facuta din inceputuri,

Din piese de mici dimensiuni

Lasate in urma si apoi reluate.

Cand inchid ochii simt ca am murit,

Ca e o sarcina uriasa sa transport sentimentele,

Din interiorul pieptului spre afara,

Si ca ma sufoca greutatea curentilor.

Aud uneori melodia trista a tacerii mele,

Unde doar eu ascult urletul de tristete,

Care ma inconjoara ca o haita de lupi,

Adulmecand mirosul sangelui ce sare din piept,

Cand imi cant secretele intr-o melodie

Mult prea complicata, seaca, directa si cruda.

Cand inchid ochii, vad in ceata ,

Ceea ce am lasat in urma, iar in fata pustiul.

Cand deschid ochii vad in jurul meu,

Doar o modalitate de trezire,

Nu doar pustiul din mine.

Nu am aripi sa zbor catre tine

Atunci cand esti departe.

Ne iubim in lumi diferite,

Iar iubirea noastra nu mai e demult in era asta.

Sunt zile in care sunt in deriva,

Ca o barca pe o mare furtunoasa,

Fara directie si care cauta o insula,

Cu case cu acoperisuri albe,

Cu o plaja survolata de pescarusi,

Si un soare in apus insangerat.

E locul meu secret unde m-am pierdut.

Si iata-ma ca o barca ce refuza,

Sa cedeze la locul de vis

Si sa plece catre alta insula.

Am nevoie de tine ca navigator,

Sa imi gasesti acel far,

Care sa imi indice o singura directie,

O cale spre insula mea... de iubire. ~

~ Odine ~