~ Leapsa de primavara ~

    Tocmai am primti o leapsa de la Alecsandra Alle, o fata cu parul cret pentru una tot cu parul cret :P

1. Sunteti o persoana rationala ?

    R:  De multe ori nu prea sunt rationala, dar am si momente cand ma pocneste in cap realitatea.

2 . Pe o scara de la 1 la 10 , ce rol are blogging-ul in viata voastra ?

    R:  Haha in ultima luna de zile cam 9.

3. Animalul preferat ?

    R:  Cainele J. Ii ador si am 2, maidanezi fireste.

4. Credinta sau nu ?

    R: Da, cred in Dumnezeu si de cate ori am ocazia ma duc la manastiri sau biserici.

5. Ce carte citesti in momentul de fata ?

    R: Il ador pe Coehlo si tocmai am cumparat “Manuscrisul de la Accra” deci e la rand.

6. Ce nu ai suportat niciodata ?
    R: Nu am suportat niciodata oamenii care nu rad, nu le plac animalele si florile.

7.  Care ar fii definitia fericirii ?

    R: Fericirea? Haha, ceva dupa care alergi toata viata si atunci cand crezi ca ai gasit-o viata iti arata ca mai ai de invatat ceva.

8. Ce meserie aveti sau va doriti ?

    R: Culmea sunt omul ala care lucreaza cu cifre si calcule si pe care multi ii injura. As inventa in schimb o meserie pe care as vrea sa o urmez, visator incurabil, pentru ca as fi fruntasa.

9. Ati avut pana acum un moment " decisiv " sa-i spun asa , care v-a influentat toata viata ?

    R:  Momente decisive, da si nu numai unul. Pe unele le-am urmat pe altele nu, iar acum regret pentru ca ar fi fost poate tot o lectie a vietii.

10. Care este/a fost pokemonul vostru preferat ? ( Piiii, piiiii , picaaaa , pikachuuuu !

    R : Categoric Pikachu :)))))

11. Care este partea urata a bloggingului ?

    R: Ca uneori imi gasesc propriile fraze furate si altii si le insusesc :))), dar asta e.

~ Ai grija de tine iubire ~

      Ai grija de tine iubire, ai grija de inima mea de tot ce a fost si ce a insemnat odata. Ai grija de fiecare drum pe care am calcat in trecut si am lasat o urma. Ai grija de lumina diminetii care te va privi, pentru ca acolo voi fi eu.

     Ai grija de fiecare zgomot sa nu il tulburi pentru ca atunci eu iti voi vorbi si o sa ma auzi. Sa ai grija de fiecare fluture sau mica zburatoare, pentru ca in ea o sa fie cate putin din mine. Ai grija de fiecare mugure de floare pentru ca prin el eu voi incerca sa iti smulg un zambet. Ai grija de fiecare frunza sa nu moara mai curand de cat ii e dat sa traiasca, pentru ca prin ea eu voi incerca sa traiesc.

     Ai grija de fiecare val al marii care va lovi tarmul, caci atunci cand marea va fi involburata inseamna ca imi e dor de tine. In clipa aia, da-ti hainele jos si aruncate in ea pentru ca acolo voi fi eu si asa iti voi saruta trupul si imi va mai trece de dor.

     Ai grija de chipul tau pentru ca acolo mana mea a lasat binecuvantare. Ai grja de ochii tai caci prin ei eu voi vedea lumea si nu mai vreau sa planga, pentru ca atunci imi vei sfasiia sufletul.

     Ai grija de tine iubire, pana in clipa in care ne vom intalni, intr-o alta dimensiune, intr-o alta viata, caci in asta nu ne-a fost dat sa ne traim dragostea.

      Sa ai grija de tine si sa sti ca in fiecare noapte, undeva pe cer va aparea o stea, aia va fi steaua ta, voi fi eu. Sa ai grija sa nu ii mai promiti ca va fi bine, sa nu ii mai promiti iubire vesnica, caci in clipa in care nu o vei mai privi, se va stinge. Si atunci sa sti ca pe cer a murit o stea, o stea care a iubit mai mult ca orice un muritor si s-a stins din dragoste si a renuntat la eternitate pentru o noapte de iubire.

     Sa ai grija de tot ce inseamna viata si respira, caci prin viata traieste dragostea, cea datatoare de speranta a zilei de maine, cea care saruta inima din trup printr-o simpla atingere. ~

                          ~ Odine ~

~ Fluturi de hartie ~

    ~ Azi ma joc cu muzica si din ea fac fluturi. Din notele muzicale puse pe hartie compunand ritmul melodic, fac fluturi. Asa fiecare melodie va prinde aripi si va deveni angelica, ridicandu-se la ceruri.

    Din melodia vietii mele, voi decupa anumite pasaje care dor si mi-o voi transforma-o in fluturi, ii voi pune in par si voi alerga mai departe.

    Vreau sa fiu un fluture ce ii canta in par muzica de dragoste, sa alerg pe campuri de flori si sa ma bucur de zarea infinita. A venit primavara si impreuna cu ea voi construi o lume plina de fluturi si pasari si flori. Nu vor mai exista zile pline de ploi bacoviene.

     Melodia din parul meu vreau sa o auda cei ce au surzit din cauza dorului si durerii. O sa le cant si sa dansez cu ei, o sa decupez cu ei fluturi si ii voi lua cu mine in alergarea mea nebuna din dor de viata.

    O sa le arat ca viata nu e un camp de razboaie interioare, ci taramuri de vis si poveste pline de flori. Le voi demonstra ca fluturii de hartie decupati din aria vietii lor, vor prinde viata si vor alerga mai departe intr-un cantec de iubire, de iubire de viata. Pentru ca ei sunt cei mai frumosi fluturi si nu se aseaza niciodata pe florile ofilite ale vietii celor ce  se hranesc cu inimi frante. ~

                                 ~ Odine ~

~ Umbrela ~

    ~ Furtuna de ganduri si sentimente uneori vine fara sa fi pregatit. Nu ai nici haine de ploaie, nici caciula si nici macar umbrela sa te poti ascunde. Incerci sa iti acoperi chipul de vantul care iti bate in fata si nu ai nici o sansa. Parca mai rau te prinde si iti arunca in ochi tot ceea ce gaseste in jur.

     Fiecare frunza, sau fir de nisip parca e facut sa iti dea o palma care sa te doara, sa simti ca e furtuna, sa nu treaca fara sa o simti in viata ta. Ai avea nevoie macar de o bucata de ziar sa te poti apara, orice numai sa nu iti spulbere in fata tot ceea ce e in jur.

    Iti scoti haina de pe tine cu scopul de a mai tine din loviturile care vin din viata ta sau a altora, dar de cele mai multe ori trec prin ea de parca nici nu ar exista. Insa toata furtuna asta parca e menita sa te darame, sa te faca sa iti pierzi echilibrul si sa te tranteasca la mii de kilometrii distanta, sa vada daca mai iesi in viata.

    In toata nebunia dezlantuita a vantului in amestec cu tot ceea ce gaseste in cale, nu iti mai ramane decat sa ingenunchiezi si sa iti rogi Dumnezeul sa fie cu tine si sa isi intinda mana milostiva asupra ta.

    Si cu cat rugamintile vor fi mai profunde si pline de lacrimi cu atat reusesti sa fi auzit in toata debandada gandurilor. Si atunci primesti o mica raza de speranta. O umbrela. Ea este cea care va reusi sa iti aduca sufletul pe linia de plutire si te va apara, sa poti sa reusesti sa treci peste marea involburata a gandurilor zvarcolite de dureri sfasiitoare

    Umbrela este ajutorul de care ai nevoie in furtuna de ganduri si sentimente, caci numai ea iti poate acoperi sufletul atunci cand schijele incearca sa ti se infiga in inima. Ea iti va aduce speranta ca vei reusi sa vezi curcubeul, atunci cand furtuna se va fi Calmat.

    Cu totii avem nevoie de umbrela in vremurile tulburi ale vietii noastre. Important este sa avem incredere ca ea exista si ca de undeva din partea divinitatii, o vom primi intotdeauna, daca o vom cere cu sufletul in lacrimi. ~

                            ~ Odine ~

~ Suflete pereche ~

~ Dă-mi obrazul să-l sărut,

Să simt mirosul pielii tale,

Căci am așteptat atât de mult,

Iubirea să mi te aducă-n cale.

Dă-mi ochii tăi să îi ating,

Așa cum i-am văzut în vise,

Și niciodată să nu mai plâng,

De dorul dragostei promise.

 Dă-mi mâinile ce le-am dorit,

În brațe să mă strângă,

Acolo unde m-am odihnit,

Într-o altă viață lungă.

Și-n viața asta-am așteptat

Să mi te scoată-n al meu drum,

Celui ce veșnic m-am rugat

Dumnezeului cel drag și bun.

Dă-mi inima și pieptul tău

Să-mi pun capul să mi-l odihnesc,

S-adorm să mă cufund în visul,

Universului ceresc.

S-ascult cum inima îți bate în piept

Să-mi ostoiască dorul de iubire,

C-atâta m-a lăsat s-aștept

Să mă îndrept spre fericire. 

Și inimile noastre amestecate,

Să bată iar la unison,

Cum băteau îngemănate,

Pe crupa unui unicorn.

 Iar Universul ce-ocrotea odată

O dragoste atât de veche,

Va face o mică planetă

Din două suflete pereche. ~ 

~ Odine ~

~ Chirurgul ~

~ Pielea chipului meu e rupta de tine.

Ai rupt din suflet bucati de inima, dar nu ti-a fost deajuns. Ai avut nevoie de parti din fata ce odata te privea cu dragoste.

Ai facut in asa fel incat anii si lacrimile sa faca acolo santuri pentru ca tu sa poti smulge mai usor.

Nici macar asa nu ai putut reusi sa iei cat iti trebuie,

Dar ai venit cu cutitul si ai decupat bucata din pielea pe care curgeau lacrimi.

Esti chirurgul estetician, cel care mutileaza chipuri de femei indragostite,

Uratindu-le pe viata nu numai in interior ci si in exterior,

Ca oricine va trece de nu va vedea bucata sfartecata in suflet, sa vada chipul hidos ramas in urma ta.

Chirurg parsiv in cautare de averi desarte, iti place sa operezi mai rau ca timpul, pentru ca el trece dar si vindeca,

Tu treci, dar esti precum un tsunami, distrugi totul in jur.

Iti plac banii si cutitele,

Esti ca un criminal in serie ce isi ia de la fiecare victima o amintire,

Si te mandresti cu asta si-ti face placere sa le pui in muzeul vietii tale.

Tu nu ai constiinta, pentru ca deja nu mai esti om, esti intruchiparea diavolului in trupul uman, ce a topit tot ceea ce ar mai putea avea sentiment.

Chirurg avid de crime, bani, chipuri umane si desertaciuni trupesti, te ascunzi in spatele unei diplome obtinute cu sacrifcii umane,

Operezi fara tremurat de mana, fara anestezie si nu te impresioneaza durerea, lacrimile, sau rugamintile victimei tale,

Doar tai cu migala si rabdare bucati de trup si suflet si piele.

Lasand in urma ta chipuri distruse si vieti si dureri neincetate. ~

~ Ziarul vietii ~

       ~ Ne scriem vietile pe reviste alb-negru fara cotor, le desfacem si tapetam ziduri cu ele parca pentru a le afisa trecatorilor. Detaliem sentimente, trairi, dureri, iubiri in articole de dragoste, puse in centrul paginii, inconjurat de chemare aurite, dar pe care nimeni nu le citeste, nici macar nu arunca un ochi oricate eforturi am incerca sa facem.

      Trecatorilor nu le pasa, caci in drumul lor grabit spre nicaieri au ochii acoperiti de vopselele timpului. Rareori se opresc cei ce credem ca le pasa de noi. Citesc o foaie, doua iar apoi se plictisesc si pleaca. Ei insisi au ziarul lor, pe care nici macar nu mai fac efortul de a le mai afisa, sau poate ca sunt prea murdare pentru a le arata altora.

      Suntem precum pictorii care isi pun operele la vedere pentru a fi admirate sau criticate. Uneori ne mandrim cu panoul plin de viata, cu anumite articole in care am obtinut diplome sau premii, sau in care am iubit oameni si care inca mai sunt in viata noastra. Ei le mai citesc din cand in cand.

      Cei care au plecat insa, nici nu isi mai aduc aminte ca au fost vreodata in ziarul vietii tale. Au plecat iar in urma lor au lasat ploi, furtuni sau tornade si care au smuls din zidul ala bucati de hartie cu tot cu trup, iar pe restul au curs ape ce au amestecat cerneala intregii vieti.

      Acelea nu mai sunt ziarele vietii, sunt un amalgam de hartii rupte si ude cu ape sarate, cu sentimente si dureri, suflete sfaramate ce nu vor mai putea niciodata sa adune literele inapoi si sa isi alcatuiasca mai tarziu revista vietii lor si care sa le ramana in amintire.

     Suntem ca niste ziare vechi, ce odata am fost citite, dar am ramas doar niste litere insirate in articolele vietii, in care am fost fericiti candva. Ne citim si recitim la infinit parti din ele care ne ajuta sa avem forta, sa mai reusim sa scriem si sa mai tiparim alte articole, cu alti oameni, alte sentimente pe restul hartiilor ramase albe. ~

    

    

                                     ~ Odine ~

~ Rasar flori ~

     Afara miroase a flori ce incearca sa rasara din mugurii chinuiti ai copacilor si dau sa crape pielea subtire. Primavara striga din toate incheieturile noduroase sa dea glas sunetelor de pasari, strigandu-le sa vina din tarile calde, sa isi ocupe locul pe tronul regal al naturii.

     Inebuneste fiecare fir de praf, de iarba, fiecare graunte vrea sa prinda viata si sa danseze intr-un ritm numai de el stiut. Aerul parca si el vrea sa se dea in stamba, pufaind miros de proaspat ce te cheama la animatie.

     Toate adunate te iau de minti si nu te mai lasa sa stai in calmul mort al iernii, venind cu clopotei langa urechile tale si strigand: “trezirea la viata”. Pielea si ea capata alta culoare pentru ca soarele se indragosteste de ea si o saruta in fiecare clipa cand iese la iveala si parca si mai nebun te incalzeste sa te faca sa arunci totul de pe tine.

     Simti cum parca te gadila in interior inima ca si ea vrea sa respire aerul schimbat al vietii pamantului. A venit primavara si simti cum in fiecare zi ti se crapa toracele precum bobocul unei flori ce vrea sa il sarute si pe el soarele. Trebuie sa imi dau pielea de pe mine jos si sa ma innoiesc. In clipa in care imi voi decoji pielea, vor rasari florile din mine de dor de viata.  ~
                            ~ Odine ~

~ Crosetez inimi ~

      ~ Am inceput sa crosetez inimi. Cate una pentru fiecare din cei care vor trece prin viata mea si vor vrea o bucata.  Asa nu voi mai da din inima mea nimanui si voi ramane cu cat mai am, dar va fi doar a mea.

     Voi fi tricoteza de inimi colorate si voi darui celor ce si-au pierdut odata inima si au nevoie de o inima de imprumut. Voi darui inima celor ce vor sa fie iubiti si nu sunt.

    Asa le voi alina durerea celor ce sufera din pricina unei inimi destramate, ii voi ajuta sa invete sa tricoteze inimi sa nu isi mai dea inima tuturor celor ce vor trece ca niste trenuri in graba, in gara vietii lor. Vor lua suvenir o inima tricotata nu una vie.

    Mainile mele sunt de aur iar ele tricoteaza inimi din materialul sufletului desirat si transfigurat de iubire. L-am desirat fir cu fir, l-am inodat, mi-am luat andrelele si intorc cu varful lor firul si asa firav, cand pe fata cand pe dos. Dar ceea ce ramane in urma lor sunt cele mai frumoase inimioare.

     Unii oameni arunca la gunoi un suflet ranit, e ca o tesatura mancata de fluturii iubirii, iar firul ei nu mai e continuu ci intrerupt, plin de noduri insa el este materialul cel mai frumos si curat, caci a fost spalat cu lacrimi, iar din tesatura lui sfartecata ies cele mai frumoase inimi. Eu creez arta din sufletul destramat. Ii adun ata vietii si din ea crosetez inimi si iubire. ~

                             ~ Odine ~

~ Femeia ~

Femeia e atat de firava si totusi atat de puternica.

Ea poate tine in maini lumea si totusi sa nu se prabuseasca.

Poate lupta importriva celui mai mare curent,

Se poate schimba pentru iubire,

Isi dau si ultima suflare pentru asta,

Chiar daca mai tarziu isi vor aduna cioburile ramase din inima lor sfaramata.

Pot zambi si dansa chiar daca in propriul lor suflet domneste intunericul.

Le poti vedea ca pe amazoanele universului,

Cele ce nu obosesc niciodata, chiar daca nu mai pot.

In genunchi, taras, pe coate, dar inainteaza.

Dumnezeu le-a facut sa poata, le-a facut sa nu se opreasca niciodata,

Chiar daca a luat o parte a barbatului destul de slaba, coasta lui, pentru a o construi.

Ele pot si pleaca mai departe cu orgoliul praf, cu lacrimile in gat, cu ochii goi,

Inainteaza de dragul a ceea ce iubesc sau au iubit,

Si nu conteaza de ceea ce are nevoie

Pentru ca ea stie doar un drum, Inainte.

Femeia e copila, e iubita, e stergar, e brate pe care sa plangi, e spate pe care sa te sprijini, e mama care te creste, Femeia e TOT, 

Iar fara ea, nu am fi nici EU si nici TU. ~

    ~ La multi ani Mama. Pentru tine, pentru ca Te Iubesc ~

                                ~ Odine ~

~ Cuplul muzical ~

    ~ Viata e un cantec si cu totii suntem cupluri de muzicieni si instrumente muzicale. Duetele perfecte ce se acordeaza reciproc creand opera de arta, melodia de dragoste.   

      Daca as fi un instrument muzical as fi un pian. Tot trupul meu ar fi pianul care nu se mai misca din loc, ci a ramas cimentat in ruina unui palat bantuit de stafii. Cel ce vine si apasa pe pedala si incearca a canta, nu aude nici un sunet. Si apasa si mai mult de parca ar fi acceleratia unui motor ce ar trebui sa o ia la goana nebuna.

     Iar tu pianistul, cel care a stiut intotdeauna pe ce trebuie sa apese sa scot sunetele unui cantec de iubire. Nici nu era nevoie sa apesi pe clape si cantam precum privighetoarea, pentru ca eram un pian cu viata.

     Acum pianul si-a inchis, claviatura s-a transformat in ceva ce nu mai misca, nu mai simte, carcasa si corzile ce odata vibrau, s-au incordat ramanand inerte. Iar picioarele, picioarele nu mai au incheieturi, nu mai au mobilitate, au ramas cimentate in betonul timpului. Pianul a murit, pianul nu mai canta.

     Ascunde-ti mainile in buzunarele anilor de asteptare din viata mea pianistule si spala-te cu lacrimile mele pe ele pentru ca te vor curata de pacate. Asa vei putea pleca mai departe sfintit de mirul care ti l-au dat ochii mei. Pleaca mai departe, caci in drumul tau vei canta in continuare, acum esti curat ca lacrimile unui pian ce traia odata. ~

                           ~ Odine ~

~ O pasare ~

     Nu am nevoie de lume. Nu am nevoie de nimicurile spurcate ce vor sa mi se arunce in fata. Nu am nevoie de spurcaciunile lumii pentru a fi satula. Nu asta e hrana de care am nevoie, ci de zbor.

    Am nevoie doar de zare, de cerul din fata mea, de campuri cu lanuri colorate de maci, de florile pasiunii, de libertate. Nu am nevoie de ziduri, de care sa fiu legata, sau de acoperisurile caselor aurite de rautate.

    Am nevoie de oameni care sa iubeasca pasari, care sa le invete sa zboare, de maini care sa mangaie aripile ranite, sa le bandajeze si sa le redea frumusetea libertatii, sa le redea viata.

    Nu sunt un om, sunt o pasare ce am fost aruncata pe pamant sa invat cum traiesc oamenii si nu imi plac. Alta data ii invidiam, acum am vazut cat sunt de tristi si urati. Isi spurca sufletul si libertatea si distrug ceea ce au mai de pret, iubirea. Oamenii nu stiu sa iubeasca, de parca in clipa in care le-au fost luate aripile, le-au zburat si mintile odata cu ele.

     Imi intind mainile si urc spre cerul care ma va primi, pentru ca acolo am apartinut intotdeauna. Aici am fost in vizita pentru un timp, caci eu sunt o zburatoare. In eternitatea cerului apartin si acolo am fost intotdeauna acasa, caci numai imensul albastru ma cunoaste asa cum sunt. O pasare. ~

                  ~ Odine ~

              

~ Urme de iubire ~

      ~ Azi ma joc cu creionul. Stau cu el in mana si desenez forme fara noima. Le inchid la culoare, le fac umbre, le trimit in spatiu si le fac proiectia si apoi le mazgalesc. Drumuri, copaci, nimicuri, toate amestecate pe o coala de hartie.

      Vreau sa folosesc creionul si nu stiu cum sa ii termin mina. Vreau sa las o urma a lui de care sa se aduca aminte. Sa se stie ca odata a existat un creion, care a lasat ceva frumos in urma lui, ca nu s-a terminat fara sa se stie de existenta lui.

        Il mai ascut inca o data, iar ascutitoarea mai rupe din el si il micsoreaza. Il doare ca a mai luat din el inca un rand de carne si nimeni nu s-a bucurat de opera lui. Nu stiu sa desenez pentru ca nimic nu imi vine in minte. Sunt doar linii fara directie.

     Il trec din nou in ascutitoare, pana ce varful lui devine ca o sageata. Il privesc si dintr-o data mi-l infig in inima. Stiu. De acolo voi scoate cuvinte pe care le voi asterne pe hartie, iar creionul nu va fi murit fara a lasa o mica farama din el, ce peste timp vor fi urme din el si din mine.

    Cuvinte de iubire, declaratii si sperante. Rosu din inima impletit cu “te iubesc-uri” inflorite ce nu pot fi sterse cu nici o radiera. Ele sunt cele ce vor ramane in urma noastra, oricate vremuri vor trece. Varful lui si sange din inima mea, vor umple coala de hartie, iar iubirea va ramane chiar si cand noi nu vom mai fi.

     Dragostea e urma lasata de doua existente paralele si totusi atat de asemanatoare, urme care s-au dorit a ramane mai departe si a dainui in eternitate. Existente ce nu au dorit doar sa treaca nesimtite si nevazute de nimeni.

     Asa eu si creionul meu am lasat in spate “iubirea” scrisa intr-o carte cu dezamagiri, cu lacrimi dar si cu batai de inima si fluturi in stomac. Iar cand noi vom muri, “Iubirea” va ramane si se vor mai forma inca doua existente si altele si altele care o vor duce pana la capatul lumii. ~

                                    ~ Odine ~

~ Rugaciune ~

~ Doamne ma iarta ca azi am fost mai pacatoasa decat ieri,

Fa-ma ca maine sa fac mai putine pacate ca astazi.

Da-mi putere sa-mi ridic privirea din pamant,

Si sa-ti vad marirea far’ de sfarsit.

Doamne Dumnezeule cel mare milostiv da-mi intelepciune,

Da-mi vedere, da-mi urechi, da-mi maini, inima si suflet

Intelepciune sa stiu sa fac diferenta dintre bine si rau,

Vedere sa vad mana intinsa catre mine si sa o ajut,

Urechi sa aud pe cei ce ma striga in durere,

Maini sa ridic pe cei cazuti la pamant,

Inima sa caut si sa iubesc cu ea cand mintea ma paraseste

Si suflet sa-mi zboare catre tine cand trupul se va fi prabusit.~

~ Sunetele noptii ~

     ~ Canta portativul noptii in cantec de dor, de dorul zorilor si al rasaritului. Noaptea le-a furat si a lasat in locul lor un dor nebun si-un gol infinit, ce nu se vede, nu se aude ci doar se simte.

     Notele musicale se amesteca cu picaturile in bezna si se contopesc intr-un cantec care nu se aude decat de catre cei ce simt imensitatea golului. Note si ploi se muleaza pe negrul noptii, incercand sa desluseasca un licar de speranta, chemand-o cu jale ca pe oxigenul vital pentru a mentine viata.

     Regina noptii, Luna incearca sa scoata capul de dupa norii grosi dar e inghitita subit ca o strop de apa intr-o sete nebuna. Nici ochii nu iti mai trebuiesc, ci doar urechile, caci doar ele te mai ghideaza pe drumul vietii.

     Nu iti mai aduci aminte de nimic din ce era odata, decat atingeri si cuvinte, care au fost rostite si dureri care nu vor fi spuse niciodata, ci doar lasate sa devina o cangrena ce va roade intr-un trup si asa firav.

    E tarziu si tacere, nu se aud decat sunetele musicale, ce rasuna in linistea noptii asemeni unei grindine care loveste pamantul. Nici macar batai de inimi nu se aud, pesemne ca au plecat si ele odata cu iubirea si au lasat in urma doar dor. Dor, ploaie si sunetele cantecelor de dragoste ce rasuna in imensitatea noptii, cele ce mai aduc aminte din ceea ce insemna in trecut rasarit de soare. ~
                       ~ Odine ~

~ Inima de nasturi ~

   ~ Am o inima facuta din nasturi. De fiecare data cand cineva a luat o parte din inima mea si a plecat departe din viata mea, am mai cusut un nasture. Si asa am facut pana cand am tesut o inima, din bucatele mici si rotunde, alipite una de alta cu propriile vene.

   Treptat, din inima mea nu a mai ramas nimic. Am dat tuturor celor ce au dorit din ea cate o bucata, asa cum bucatarul da bucati de tort din ceea ce a facut cu sudoarea fruntii. Chiar si celor ce nu au meritat, sau nu au apreciat cat am muncit pentru a avea o inima curata.

    Acum nu mai este aproape deloc, au mai ramas niste farame din ea pe platoul trupului meu, un trup inert care nu mai misca, nu mai reactioneaza pentru ca inima ramasa nu il mai poate hrani cu viata.

    Dar mai am o inima. O inima cusuta din nasturi. O sa mi-o infig in piept in locul celei care era odata si o sa il rog pe Dumnezeu, sa trimita un fulger si sa ii dea viata, sa bata in piept si sa o invete sa iubeasca. Din nou. ~

                                   ~ Odine ~

~ Ingeri si demoni ~

    ~ Ingeri si demoni sunt printre noi. Luminile ne crapa ochii sa vedem cu ei larg deschisi monstrii ce conduc citadinele in care domnesc zgaraie norii. Umbrele ne incatuseaza si ne strang incheieturile cu lanturile trufiei si rautatii din jur. Arunca pe noi cu ceturi dense sa ne apese creierii injectati de virusi inebuniti in laboratoare.

    Ingerii isi pierd in fiecare secunda penele pretioase incercand sa arate bietilor muritori capcanele intinse. Doar unicornii ii ajuta si pasarile cerului. Restul se transforma in fiare salbatice cu dintii insetati de sange.

    Suntem pe ultima suta de metrii a umanitatii caci demonii se aseaza la conducerea lumii, iar oamenii le dau binete dandu-le cu draga inima voturi de incredere, cand de fapt isi fac insemnare cu cifra fiarei si isi conduc singuri sufletele in Iadul incins care asteapta.

     Ingerii se roaga ingenunchiati cu lacrimi in ochi caci calea aleasa e cea a pierzaniei. Dar oamenii sunt asemeni mortilor, doar ca mortii aud dar nu pot raspunde, omul raspunde gresit dar nu aude.

     Oameni ucisi din sete de bani, iubiri omorate din caderi in pacate, copii loviti din orbecaiala parinteasca si toate cheama Antihristul sa vina sa le adune sufletele de pe campuri, precum cosasul isi aduna fanul cazut la pamant.

     Cerurile plang si norii se aduna, sfintii striga la oameni sa-si ceara indurarea, dar ei nu aud. Se duc incet spre vesnicia Iadului calcand pe nevinovati, urmandu-si idolul.

    Iar ingerii plang, caci atunci cand ploua, isi varsa lacrimile de pacatele oamenilor stiind ca ei aleg vesnicia mortii, cand ar putea iubi si asta le-ar aduce mantuirea si calea catre nemurire. ~

~ Ghiocelul ~

~ Suflet rasarit sub nea,

Te-ai ascuns sub o perdea,

Si ai stat la caldurica,

Si-acum te ridici cu frica.

Esti de-un verde fraged si crud,

Ai un trup firav si bland,

Iar clopotelul  de sub neaua dalba,

A furat culoarea alba.

Primavara l-aduce in dar,

An de an ca pe un star,

Iar dragutul clopotel

Se numeste Ghiocel. ~

                        ~ Odine ~

~ Dans de fluturi ~

~ Au inebunit salcamii,

Fluturii s-au trezit

Si danseaza ca nebunii,

Intr-un joc far’ de sfarsit.

Si se plimba prin livada

Peste tot unde sunt flori,

Toata lumea sa ii vada,

Ca sunt mandri si vioi.

Fluturasii coloratii,

Topaie de jos in sus

Si alearga ca turbatii,

Veselia-i mai presus.

Primavara primavara,

Cat de mult te-am asteptat,

Ce ninsori si cate geruri,

Pe toate le-am indurat. ~

                                 ~ Odine ~

~ Balul vietii ~

      ~ Viata e un bal mascat. Acolo, mastile defileaza pe podium ca niste manechine celebre. Ele nu isi afiseaza trupul cu carne si oase ci masca de portelan.

     Masca cea care nu prezinta nici o emotie, nici o lacrima doar indiferenta si aroganta stilata. Ea priveste cu gratie si se poate schimba asa cum ii cere publicul.

     In spatele ei se ascunde pielea si chipul. Acela rade ori plange, sau poate in spatele unei masti inocente, exista perfidia. Toate se vad la balul vietii unde toate personajele afiseaza masti.

     Balul uneori dureaza atatea nopti si zile si ani si zeci de ani, incat masca se lipeste atat de bine incat nu o mai poti dezlipi, pentru ca pielea se uneste atat de bine cu ea incat ti-ai smulge chipul.

     Asa ca iti iei noua masca si treptat mergi catre alt bal deoarece cel vechi nu se mai potriveste cu noul chip. Si iarasi masca la vedere va ascunde o alta masca cu piele in spatele ei, o alta viata, pentru ca intotdeauna masca prezenta la bal ascunde intotdeauna o alta fata decat cea reala.

    Mastile sunt bucati de portelan topite, care  imita perfect osatura chipului tau, desenate cu scopul de a ascunde adevarata emotie sau traire si care se poarta la balul vietii. ~

                             ~ Odine ~