~ Pretinde dragostea mea ~ (Poem de dragoste XXII) ~

~ Pretinde dragostea mea, că sunt o clipă de odihnă din tine,

Prefă-te că sunt poeta ta şi-ţi cânt iubirea în lumina Lunii,

Poemul de dragoste infinită, sentimente ce curg ca râul rece,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt îţi sunt zborul  spre cer.

Pretinde dragostea mea, că noaptea te îmbrăţişez în întuneric

Că trupul meu este ca o rochie de alge ce se mulează pe tine,

Că pătrund adânc în visul tău, cel care te conduce spre zori,

Pretinde dragostea mea, că eu îţi sunt zâmbetul de dimineaţă.

Pretinde dragostea mea, că eu sunt noaptea care trece prin tine,

Că sunt vântul blând, mângâierea dulce care te face să zbori,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt valul care se sparge pe tine

Că ochii mei sunt stelele, care se proiectează în ochii tăi.

Pretinde dragostea mea, că tăcerea este un cântec de dragoste,

Că visul meu este visul tău, că sunt o picătură de lumină,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt noaptea în care ai dezbrăcat durerea,

Că tandreţea ochilor mei ... ruleaza imensitatea mării.

Pretinde dragostea mea, că eu sunt începutul şi sfârşitul timpului,

Că eu sunt cerul albastru, iar tu eşti marea mea,

Că valurile sunt ca dragostea mea, iar tu îmi eşti insulă

Pretinde dragostea mea, că eu sunt atingerea eternităţii. ~

~ Odine ~