~ Tu nu ştii ~ (Poem de dragoste XIX) ~

~ Atinşi de sunetele încântătoare ale harpei

Am vrut să adorm în visul nostru,

Dar nu ştiam că fluturii au aripile fixe,

Chiar şi atunci când par să zboare,

Căci ele sălăjuiesc deja într-un alt vis.

Vechile mele aripi nu mă mai pot susţine

M-am născut cu ele acolo unde nu era nimic,

Iar penele s-au pierdut în vântul cuvintelor tale,

Chiar de le-am ţinut închise în căuşul palmelor.

M-am pierdut în dragoste cu tine

Am crezut că aripile de fluture 

Sunt biletele de avion ce ne vor conduce spre Rai

Într-un dans eteric în costume de îngeri.

Iar când noaptea cade uşor în dispariţia lentă a luminii,

Îmi găsesc dorul de tine care mă transformă,

Sufletul părăseşte uşor carnea translucidă ce-l înveleşte,,

Singurul corp transparent în care bate o inimă.

Aripile lucioase se deschid ca nişte valuri apatice pe plajă,

Şi te caut, venind pe urmele tale ce au lăsat un miros si nimeni nu-l simte.

Te caut, te găsesc şi te acopăr cu aripile iar tu nu ştii

Doar simţi pace, o stare de bine în minte şi suflet

Şi-ţi şoptesc la ureche în valuri ş-auzi marea,

Şi tu nu ştii, dar în fiecare noapte te urmez!

Tu nu ştii, dar în fiecare noapte îţi fur un sărut!

Tu nu ştii, dar te am în fiecare noapte! ~

~ Odine ~